Pronunțarea pe sesizarea privind legea care interzice referirea la identitatea de gen în școli, amânată de CCR pentru 18 noiembrie

Curtea Constituţională (CCR) a amânat pentru 18 noiembrie, pronunţarea pe sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea articolului 7 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011, prin care se interzice în instituţiile de învăţământ referirea la identitatea de gen. Legea ar urma să interzică în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară, activităţile „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”, precum şi a activităţilor care contravin principiilor prevăzute la art. 3 al Legii 1/2011. 

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, legea contravine unor prevederi constituţionale referitoare la statul de drept şi principiul separaţiei puterilor în stat, mai exact contravine articolului 29 privind libertatea conştiinţei din Legea fundamentală. Şeful statului aminteşte că, potrivit art. 29 alin. (1) şi (2) din Constituţie, individul se bucură de libertatea neîngrădită a gândirii şi opiniilor, libertatea conştiinţei fiind garantată. Iohannis mai spune că legea aceasta contravine şi prevederilor constituţionale referitoare la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, la cele privind asigurarea accesului la învăţătură, dar şi la prevederile Legii fundamentale cu privire la protecţia copiilor şi tinerilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...