Programele derulate de Reprezentanța UNICEF în România vor continua în perioada 2018-2022

Programele Reprezentanței UNICEF în România vor continua să fie derulate în perioada 2018-2022, potrivit unui Memorandum adoptat astăzi de Guvern.  Astfel, UNICEF va continua să aibă un rol important în sprijinirea soluționării problemelor specifice copilului și în promovarea drepturilor copilului. Actuala abordare a UNICEF pe plan global vizează menținerea cooperării cu Guvernele tuturor statelor, inclusiv a acelor state cu venituri înalte, în vederea asigurării mandatului universal pentru respectarea și promovarea drepturilor copilului. În acest sens, România poate beneficia de expertiza UNICEF  prin derularea unor proiecte  specifice cooperării cu Guvernul României, inclusiv  colectarea de fonduri, din surse publice și private.

Cu toate că țara noastră a înregistrat progrese considerabile în promovarea și protecția drepturilor copilului, România continuă să se confrunte cu provocări care necesită soluții concrete cum ar fi:

 

–        combaterea excluziunii sociale care afectează în special copiii aflați în situații vulnerabile;

–        prevenirea și combaterea tuturor formelor de violență;

–        îmbunătățirea accesului copiilor la servicii de calitate: învățământ, sănătate, asistență socială:

–        crearea de servicii specializate destinate celor mai sărace comunități și grupurilor vulnerabile pentru prevenirea abandonului școlar și a separării copilului de familie;

–        dezinstituționalizarea copiilor și asigurarea tranziției de la îngrijirea instituțională a acestora la îngrijirea lor în continuare;

–        acordarea unor forme de protecție adecvată copiilor ai căror părinți lucrează în străinătate.

Viitoarea cooperare dintre UNICEF și țara noastră cuprinde două elemente importante: continuarea sprijinului pentru soluționarea unor probleme specifice protecției copilului potrivit priorităților naționale, precum și elemente internaționale referitoare la valorificarea experienței instituțiilor române în gestionarea anumitor aspecte legate de problematica drepturilor copilului, prin facilitarea de către UNICEF a transferului de expertiză și bune practici către alte țări. Aceste proiecte de cooperare pot constitui o inițiativă deosebit de utilă în contextul campaniei de alegere a țării noastre membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU (2020-2021).

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea, nemulțumit de lucrările de pe strada Schitului. Podul peste Râul Doamnei ar putea fi gata într-o lună

Cristian Gentea, nemulțumit de lucrările de pe strada Schitului. Podul peste Râul Doamnei ar putea fi gata într-o lună Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a verificat astăzi stadiul lucrărilor de refacere a infrastructurii stradale pe două șantiere din oraș. Dacă pe strada Schitului lucrările s-au încheiat, edilul s-a declarat nemulțumit de modul în care au […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești își sărbătorește ziua de naștere

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești își sărbătorește ziua de naștere Dr. Ștefan Costin, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Cu această ocazie, conducerea și colectivul unității medicale i-au transmis urări de sănătate, bucurii și împliniri, atât în plan profesional, cât și personal. Reprezentanții spitalului […]

Citește mai mult...

Luna de teatru la Mioveni: The Brainstorm – Partea I, la Centrul Cultural

Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni invită publicul vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 18:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni, la piesa „The Brainstorm – Partea I”, prezentată în cadrul evenimentului „Luna de Teatru”. Spectacolul, semnat de Diana Mănăilă, în regia lui George Lepădatu, aduce în prim-plan […]

Citește mai mult...