Program de vară la Cinematograful „București”: „Sufletul petrecerii” și „Rocker”, noile filme

Am decis, ținând cont că a început, la 1 iulie, vacanța dintre stagiuni și sala e disponibilă, să modificăm programul de funcționare al Cinematografului „București” – în loc de sâmbătă și duminică să difuzăm filmele joi și vineri. Am schimbat și ora, în loc de 18.00, 19.00. Așadar, două luni, program de vară, cu speranța că și numărul spectatorilor va crește.

            Joi, 4 iulie 2019, de Ziua SUA, de la ora 19.00, la Cinematograful de artă „București” va fi proiectat filmul american „Sufletul petrecerii” (titlul original: „Life of the Party” (SUA). Regia îi aparține lui Ben Falcone, în rolurile principale fiind Debby Ryan, Melissa McCarthy, Gillian Jacobs și Jacki Weaver. Filmul este o comedie spumoasă, cu o mulțime de situații care mai de care mai amuzante, deși începe trist. După ce soţul ei intentează divorţul fără prea multe explicaţii, o mamă de vârsta a doua decide să se întoarcă la facultate pentru a-şi termina studiile.

            Prețul unui bilet este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

            Vineri, 5 iulie 2019, de la ora 19.00, la Cinematograful „București” va fi proiectat filmul românesc „Rocker”. Regia e semnată de Marian Crișan, în rolurile principale fiind Dan Chiorean, Alin State, Ofelia Popii și Crina Semciuc.

            Pelicula spune povestea lui Victor, un rocker la 45 de ani, a cărui dragoste pentru fiul său Florin depășește limitele a ceea ce e social și moral acceptabil. Viața de zi cu zi a tatălui orbitează în jurul fiului său, dependent de droguri. Disperat și gata de a depăși orice obstacol pentru a-i asigura fericirea, Victor ajunge să fure și să se umilească. Pe lângă legătura de sânge, ceea ce îi unește și mai mult pe cei doi e muzica. Muzica rock.
            Prețul unui bilet la „Rocker” este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...