Probleme serioase! Gentea a verificat situația lucrărilor de la San Siro și Pasajul Magnolia

În această dimineață, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a verificat personal situația lucrărilor de la „San Siro” și Pasajul Magnolia.

 La „San Siro” a găsit 4 muncitori care se chinuiau să desfacă tartanul cu o cazma. Încă de vineri, de la ședința cu constructorii, primarul a fost foarte ferm și a anunțat firma „ECI Construct” că trebuie îndepărtat întreg stratul de tartan, dar și bitumul de sub el și refăcută întreagă lucrare. Termenul este fix: 31 iulie 2021. Nicio zi de întârziere!

La pasaj este la fel de rău, 3 muncitori placau în dorul lelii partea exterioară. Nicio mișcare pe partea de etanșare cu ferestre termopan. Termenul impus este finalul acestei săptămâni, dar reprezentanții firmei „Negreanu Constacon” (din Slatina) găsesc tot felul de scuze că au fost încurcați de către furnizori.

Ambii constructori, care mai au și alte lucrări cu municipalitatea, chiar și pe fonduri europene, au fost avertizați, telefonic, de către primar că nu vor mai lucra cu Primăria Pitești și vor primi cerificate negative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...

Minori reținuți pentru mai multe furturi

Minori reținuți pentru mai multe furturi Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar în urma cercetărilor efectuate au identificat și reținut doi minori, de […]

Citește mai mult...

Practica, locul unde începe viitorul. Proiect european pentru 260 de elevi ai Liceului Tehnologic Astra din Pitești

Practica, locul unde începe viitorul. Proiect european pentru 260 de elevi ai Liceului Tehnologic Astra din Pitești Liceul Tehnologic Astra din Pitești derulează un important proiect destinat dezvoltării competențelor profesionale ale elevilor și pregătirii acestora pentru integrarea pe piața muncii. Este vorba despre proiectul „Competențe profesionale prin stagii de pregătire practică – COMP PROF ASTRA”, […]

Citește mai mult...