Probleme mari pentru fostul primar din Călinești: A fost trimis în judecată de DNA

Nicolae Gavrilescu, fostul primar al comunei Călienști, a fost trimis în judecată de DNA împreună cu un administrator al unei societăți comerciale, pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu. Dosarul se judecă la Tribunalul Argeș

În rechizitoriu, procurorii DNA Pitești îl acuză pe Gavrilescu că ar fi prejudiciat bugetul local cu peste 100.000 lei la construirea unei săli de sport.

„În perioada 2008 – 2012, inculpatul Gavrilescu Nicolae, în calitate de primar al comunei Călinești, județul Argeș, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi determinat atribuirea și ar fi încheiat cu societatea comercială administrată de celălalt inculpat un contract de achiziție publică, având ca obiect lucrări de proiectare și construcție la obiectivul de investiții „Bază Sportivă Multifuncțională model tip 2, satul Vrănești, comuna Călinești, jud. Argeș”. Ulterior, pe parcursul executării contractului, edilul ar fi dispus, către societatea celuilalt inculpat, plata atât a lucrărilor la valori supraevaluate cât și contravalorii “garanției de bună execuție” care nu a fost constituită niciodată pe parcursul executării contractului (…) Această conduită ar fi avut drept consecință producerea unei pagube totale de 113.514 lei în patrimoniul Primăriei Călinești, precum și un folos necuvenit echivalent în favoarea firmei beneficiare a fondurilor publice”, susțin procurorii.

Primăria comunei Călinești s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 175.764 lei. Omul de afaceri acuzat în acest dosar a plătit întregul prejudiciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-a făcut recepția lucrărilor la proiectul Renovare energetică – Liceul Teoretic Ion Barbu

S-a făcut recepția lucrărilor la proiectul Renovare energetică – Liceul Teoretic Ion Barbu Astăzi, 27 iulie 2026, în prezența primarului Cristian Gentea, Primăria Municipiului Pitești anunță recepția la finalizarea lucrărilor aferente proiectului „Renovare energetică Liceul Teoretic «Ion Barbu»”, investiție realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul Axei de investiții 2 – […]

Citește mai mult...

Sfântul Pantelimon, ocrotitorul medicilor și al bolnavilor, sărbătorit la Spitalul Județean de Urgență Pitești

Sfântul Pantelimon, ocrotitorul medicilor și al bolnavilor, sărbătorit la Spitalul Județean de Urgență Pitești Astăzi, 27 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății, ocrotitor al doctorilor, al personalului medical și al celor aflați în suferință. Medic desăvârșit și mărturisitor al credinței creștine, […]

Citește mai mult...

Reținut pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere

Reținut pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 19:30, polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au oprit pentru control, pe DN 73, în comuna Schitu Golești, din județul Argeș, un conducător auto, de 63 de ani, din comuna Mihăești, care se deplasa din direcția Câmpulung spre Pitești. […]

Citește mai mult...