Despre privatizarea Petrom s-au scris mii de pagini dar totul a rămas pe loc iar acum statul român, adică noi toți, a fost dat în judecată de OMV, la Curtea Internațională de Comerț de la Paris și va fi nevoit să bage mâna adânc în buzunarul contribuabilului român, pentru a plăti ceea ce în mod firesc ar fi trebuit să fie achitat de OMV. Numai că, potrivit contractului de privatizare, statul român, după a ce a vândut o companie strategică cu resurse cu tot, s-a obligat să mai dea și bani cumpărătorului . Toate sumele pe care OMV le investește în lucrări de mediu trebui achitate, de fapt, de fiecare dintre noi și totalul e unul amețitor- 542 de milioane de euro.
„În aprilie 2016, OMV a transmis statului român o notificare de dispută în ceea ce privește anumite solicitări neplătite de statul român pentru decontaminarea unor sonde și reabilitarea mediului, în sumă de 34 de milioane de euro”, se arată în raportul OMV.
De la momentul transmiterii notificării, statul român și OMV au avut la dispoziție 180 de zile pentru a rezolva amiabil această dispută.
Termenul limită a expirat în 19 octombrie 2016 și, la data de 7 martie 2017, OMV a inițiat procedurile de arbitraj împotriva statului român.
Prin Legea de privatizare a Petrom, statul român s-a angajat ca, pe o perioadă de 15 ani de la data finalizării privatizării, respectiv începând cu 14 decembrie 2004, să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenții în legătură cu contaminarea istorică a mediului, conform termenilor și condițiilor prevăzute în angajamentul de despăgubire privind mediul.
În plus, timp de 30 de ani de la data finalizării, statul trebuia să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenții în legătură cu abandonarea și scoaterea din funcțiune a sondelor abandonate, oprite, închise sau care așteaptă să fie abandonate, la data semnării sau finalizării, după caz, în conformitate cu termenii și condițiile prevăzute în angajamentul de despăgubire privind mediul.
Pentru județul Argeș, privatizarea Petrom a însemnat închiderea rafinăriei Arpechim unde lucrau, cândva, peste 8 mii de oameni . Arpechim a fost una dintre cele mai mari rafinării din țară cu o capacitate nominală de 3,5 tone pe an.