Primarul Piteștiului explică cum a ajuns să se dea o hotărîre privind transportul cu… metroul

Primarul Piteștiului, Cornel Ionică, vine cu explicații privind adoptaea săptămâna aceasta a unei hotărâri de Consiliu Local “privind aprobarea metodologiei de acordare a gratuității la transportul cu metroul beneficiarilor Legii nr. 448/2006 privind protectia și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap”. Cum respectiva HCL a fost luată în râs de anumite canale media, pentru că, evident, Piteștiul nu are metrou, primarul a explicat demersul Consiliului Local. Este vorba, bineînțeles, de legislație (care are un caracter general, aplicabil în toată țara și era normal să includă și metroul ca mijloc de transport) și despre drepturile persoanelor cu handicap, care beneficiază de transport în comun gratuit.

 “Cu privire la aplicarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, reiterez următoarele:

– Potrivit acestei reglementări, persoanele cu handicap grav și accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile de transport urban, cu mijloacele de transport în comun DE SUPRAFAȚĂ și cu METROUL.
Transportul se efectuează în baza legitimației de transport urban care este valabilă pe întreg teritoriul țării, fiind recunoscută de TOATE STRUCTURILE DE TRANSPORT LOCAL.
Legitimația este eliberată de direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București, finanțarea fiind făcută din BUGETELE LOCALE.
Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 419/20.11.2017 privind aprobarea metodologiei de acordare a gratuității la transportul cu metroul beneficiarilor Legii nr. 448/2006 privind protectia și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în aplicarea Legii nr.448/2006, a fost aprobată Metodologia de acordare a gratuității la transportul cu METROUL, precum și categoriile de persoane cu handicap care pot beneficia de aceste gratuități.
– Concluzionând, promovarea și adoptarea Hotârârii Consiliului Local nr. 419/20.11.2017 s-a făcut în aplicarea Legii nr.448/2006”, a explicat primarul Ionică. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

30 de locuri în plus pentru oamenii care au nevoie de grijă, la UAMS Dedulești

30 de locuri în plus pentru oamenii care au nevoie de grijă, la UAMS Dedulești Uneori, o investiție nu înseamnă doar o clădire reabilitată sau mai multe locuri disponibile. Înseamnă oameni care nu mai trebuie să aștepte, familii care știu că cei dragi sunt în siguranță și, mai presus de toate, șansa la o viață […]

Citește mai mult...

Autostrada Sibiu – Pitești: Tunel rutier de autostradă prin Carpați, aproape de finalizare

Tunelul de la Curtea de Argeș, parte din Autostrada Sibiu – Pitești A1, este aproape de finalizare: antreprenorul a început testele necesare pentru darea în trafic a tunelului, anunță Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Acesta spune că a fost finalizată testarea sistemului de ventilație (în total, pe cele două fire de tunel […]

Citește mai mult...

Lucrări pe Autostrada A1 București-Pitești. Șoferii trebuie să circule cu atenție

Lucrări pe Autostrada A1 București-Pitești. Șoferii trebuie să circule cu atenție Direcția Regională de Drumuri și Poduri București anunță că, joi, 3 septembrie 2026, continuă lucrările de frezare și reparații asfaltice pe Autostrada A1 București-Pitești. Intervențiile sunt executate pe suprafețe întinse, în zona kilometrilor 68+700 – 68+000, pe calea 2, banda 1. Lucrările sunt realizate […]

Citește mai mult...