Primarul orașului Ștefănești: “E grav că nu s-a votat taxa de salubrizare!”

Primarul orașului Ștefănești, Ioana Dumitru, este nemulțumită de faptul că aleșii locali nu au înțeles importanța taxei de salubrizare și nu au votat-o la ședința de joi. În timp ce în alte orașe, precum Piteștiul, taxa de salubrizare este cerută insistent de primar, pentru că mulți locuitori nu plătesc pentru salubrizare, la Ștefănești consilierii locali au fost cei care au spus NU. Primarul Ioana Dumitru explică cum această taxă putea fi redusă în timp, mai ales că erau obligați să o plătească toți locuitorii. Astfel, suma propusă (de 15 lei/ locuitor/lună) era doar una de pornire, până când se făcea puțină ordine în acest domeniu. Fără taxă, tarifele oricum vor crește, pentru că cetățenii corecți, cu contracte pentru salubrizare, vor trebui să plătească și pentru cei fără contract.

“Este foarte grav că nu s-a votat hotărârea privind taxa de salubrizare. Nu avem cum să acoperim cheltuielile. Eu am propus 15 lei/persoană/lună, consilierii puteau să vină cu altă sumă, să spună ceva. Nu să ceară să vină reprezentanții ADI Servsal, care au venit anul trecut, în august și au fost dați afară din ședința de Consiliu Local, pe motiv că nu au ce să discute cu ei! Dacă erau lăsați să-și expună punctul de vedere, nu ajungeam la 15 lei/lună, prețul era mult mai mic. Oricum prețul se va micșora după ce vom învăța să colectăm selectiv gunoiul. Facem și o campanie de informare în acest sens. Sper ca cetățenii să înțeleagă”, nea- declarat primarul Ioana Dumitru.

Edilul spune că taxa se impune pentru că mulți locuitori ai orașului nu o plătesc în prezent, ridicarea gunoiului ajungând să se facă pe cheltuiala Primăriei. “Eu, când am venit la primărie, am preluat un contract de 5000 de locuitori. Conform INS, Ștefăneștiul are 15700 de locuitori, dar de fapt sunt și mai mulți, pentru că și-au făcut case și s-au mutat aici în ultimii ani, iar recensământul a fost făcut în 2014”, a spus primarul Ioana Dumitru.

Andri Irimia

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...