Primarul Ionică: „Să se simtă ceva, ne-ar fi trebuit vreo 3-4 bugete”

Cornel Ionică, primarul Piteștiului, a anunțat azi, încă dinaintea dezbaterii publice, că bugetul pe 2019 este unul „extrem de auster”. Piteștiul va avea la dispoziție 408 milioane lei, dar slabe șanse să obțină ceva în plus de la Guvern, la viitoarele rectificări. Orașul a pierdut prin Legea bugetului de stat, atât prin socotirea procentului din impozitul pe venit, cât și prin obligarea Primăriilor să suporte costul cu asistența socială. Investițiile vor fi derulate astfel în marea lor majoritate prin fonduri europene și guvernamentale.

„Bugetul este extrem de restrictiv. Pentru ca orașul să simtă o dezvoltare, ne-ar fi trebuit vreo 3-4 bugete! Piteștiul riscă să se blocheze, ne trebuie soluții revoluționare, precum pasajele subterane și surpeaterane, pe care Occidentul le-a aplicat din anii ’70. Avem 70.000 de locuri de parcare lipsă. Avem proiecte de 400 milioane lei pe fonduri europene, toate sunt depuse la momentul acesta. Ne-am confruntat cu o birocrație fantastică, sunt proiecte muncite și de peste 3 ani de zile. Dacă cineva spune că se poate face mai mult, în condițiile date de buget, îl rog să vină să spună cum”, a declarat primarul Cornel Ionică.

Edilul a anunțat că, imediat după aprobarea în Consiliul Local a bugetului pe 2019, vor fi semnate contracte pentru asfaltarea mai multor străzi și pentru achiziția a 67 de containere de gunoi îngropate și a unui utilaj special pentru spălarea lor. Licitațiile au deja câștigători. „Piteștiul era un șantier acum, dar nu s-au putut semna contractele din cauza bugetului”, a completat Cornel Ionică.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...