Primarul Ionică, noutăți despre lucrările de la Brătianu și Casa Căsătoriilor

Primarul Piteștiului, Cornel Ionică, spune că atât lucrările de reabilitare de la colegiul Brătianu, cât și cele de la Casa Căsătoriilor, sunt în grafic, după ce astăzi a fost la cele două locații, pe șantier. Primarul spune că noua Casă a Căsătoriilor va fi gata în august. “Am efectuat astăzi o analiză a stadiului de realizare a investițiilor care se derulează la Colegiul Național I.C. Brătianu și la imobilul Casa Căsatoriilor. La Colegiul Național I.C.Brătianu lucrarile de reabilitare a imobilelor sunt in grafic, urmând a fi finalizate până la începerea anului școlar, astfel încât la întoarcerea din vacanta elevii si cadrele didactice din acest liceu vor avea condiții de excepție pentru desfasurarea activitatii. Totodată, conducerea unității de învățământ a solicitat noi lucrări de investiții care vizează infrastructura liceului si care nu fac parte din proiectul aflat în derulare .Pentru aceste solicitări analizam atât cadrul legal de implementare cat si sursele de finanțare a lucrărilor solicitate, a căror valoare estimată este semnificativă. La imobilul Casa Căsătoriilor lucrarile sunt de asemenea in grafic, urmând a se finaliza în luna august”, a declarat primarul Piteștiului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești: Concert simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”, în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Zefir Brezeanu, vor evolua violoniștii Ondin Brezeanu și Andrei Brezeanu. În program: L. Brezeanu – „The Romanian Fantasy op. 35”, M. Skoryk – „Charpatian […]

Citește mai mult...

Acciza la carburanți va fi redusă până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor anunță că va prelungi reducerea accizei la carburanți și limitarea adaosului comercial la carburanți până la 31 ianuarie 2027. Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii […]

Citește mai mult...

Cum pot fi ridicate crengile și resturile vegetale din gospodăriile piteștenilor

Piteștenii care locuiesc la case pot solicita colectarea deșeurilor vegetale rezultate din toaletarea pomilor și arbuștilor, în condițiile stabilite de Salubritate 2000 SA. Anunțul a fost transmis de Primăria Municipiului Pitești, care reamintește și programul de colectare a deșeurilor biodegradabile din această săptămână. Pentru resturile vegetale de dimensiuni mari, colectarea este gratuită, în limita a […]

Citește mai mult...