Primarul orașului Mioveni Ion Georgescu pare că a fost abandonat de toată lumea, de la DSP la Prefectură și Consiliul Județean, în lupta sa de a găsi medici care să continue activitatea la secţia COVID de la spitalul din Mioveni. La finalul săptămânii trecute au expirat delegaţiile medicilor care au lucrat cu bolnavii de coronavirus, iar o parte dintre doctori nu a mai dorit să continue activitatea la Mioveni. Mai mult, Ministerul Sănătății a stabilit ca bolnavii din Terapie Intensivă să fie mutați la alte spitale din ţară, iar în acest sens autorităţile judeţene nu au luat atitudine. Totuși, primarul Ion Georgescu a reușit să convingă patru medici de la Bucureşti să vină la secţia COVID a Spitalului Mioveni.
În acest context, primarul din Mioveni a dat o serie de declarații pentru Adevărul.ro în care explică în ce mod a rezolvat problema medicilor şi cât de dezamăgit este de lipsa de implicare a greilor din instituţiile argeşene. „În această perioadă critică cei din administraţie ar trebui să fie mai uniţi, indiferent de culoarea politică. Aici mă refer la DSP, Prefectură, Consiliul Judeţean, mă refer la managerii de spital, mă refer la colegii mei primari. Dacă, ferească Dumnezeu, peste o săptămână vom fi şi noi infectaţi? Mergem la Galaţi, la Caracal?
Am demonstrat că se poate cu Infecţioasele şi demonstrez că putem continua şi cu ATI-ul secţiei COVID de la Mioveni. Vă voi spune şi cum s-a rezolvat problema cu ATI-ul de la Mioveni. O cunoştinţă a mea care este medic a văzut în mediul online şi la ştiri faptul numeroase semnale de alarmă că la Mioveni e o problemă şi că ATI-ul risca să se închidă. M-a contactat şi până la urmă am reuşit să convingem patru medici din Capitală să vină la ATI la Mioveni. Am făcut-o pentru spital, pentru oameni.
În cazul în care s-ar fi închis ATI-ul de la Mioveni, miile de oameni care lucrează pe platformele industriale din zonă ar fi avut o teamă certă.
Este un scurtcircuit în ceea ce priveşte relaţia cu şefii judeţului şi am realizat acest lucru la întâlnirea de vineri 3 iulie. Dacă aş fi ştiut că ajung acolo ca să facem poze şi ca să le meargă la unii bine nu m-aş fi dus. Sunt extrem de supărat. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a chemat vreodată un şef de Infecţioase sau de ATI, sa afle concret cum este în acele secţii? Nu ştiu cum iau hotărâri cei 37 de membri ai Comitetului Judeţean fără să se deplaseze în teritoriu…”, a declarat Ion Georgescu, pentru Adevărul.ro.
Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]
Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]
CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]