Primarul Gentea a promis și a făcut. Locuitorii din colonia ACH, marginalizați de toți politicienii, vor avea curent electric ca ceilalți piteșteni

Rezolvarea furnizării curentului electric în colonia ACH a fost una din promisiunile de campanie ale lui Cristian Gentea, primarul Piteștiului, care a devenit realitate. Decis să fie primar al tuturor piteștenilor, Cristian Gentea a ajuns și în colonia ACH, acolo unde ceilalți politicieni ajung numai în campanie electorală pentru ca  ulterior, timp de 4 ani, să nu le mai pese nici cât negru sub unghie de soarta acestor oameni. Iată că se poate întâmpla și altfel. Cristian Gentea s-a întors în colonia ACH după ce a rezolvat problema contractelor de furnizare a curentului electric cu care acești oameni se chinuiau de ani de zile .

„Eu privesc Colonia ca pe orice alt cartier al Piteştiului şi considerăm că trebuie să îi acordăm aceeaşi atenţie. Cea mai stringentă problemă a lor este linia electrică, au un transformator pe care CEZ acceptă să îl preia, dar este nevoie de o investiţie în reţea care pentru oamenii de aici ar constitui un efort financiar peste puterile lor, cu toate că, o dată deveniţi abonaţi şi-ar primi banii înapoi. Eu o să mai caut soluţii, pentru că nu mă opresc aici. Oamenii mi-au cerut să îi ajut să treacă iarna, iar eu vreau să găsesc o cale să îi ajutăm.” a declarat Gentea, în urmă cu câteva luni.

Sprijiniți de Hidroconstrucţia, locuitorii din colonie vor avea contracte cu CEZ, scăpând astfel, atât de transformatorul care le furniza energie electrică, cât şi de obligaţiile contractuale către Hidroconstrucţia, societate care a cedat CEZ-ului punctul de transformare aferent, compus din trei echipamente.

Oamenii din colonia ACH rămân pe lista de priorități a primarului Cristian Gentea pentru că aceștia au nevoie și de gaze, apă și canalizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Alin Călinescu obține suspendarea parțială a hotărârii Consiliului Județean Ilfov privind încetarea contractului de management

Fostul director al Centrului Cultural Mioveni și actualul consilier local Alin Călinescu a obținut în instanță suspendarea parțială a hotărârii adoptate de Consiliul Județean Ilfov cu privire la încetarea contractului său de management la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov. Alin Călinescu câștigase, în primăvara acestui an, concursul pentru ocuparea funcției de […]

Citește mai mult...

GAL Arcul Târgoviștei organizează o întâlnire de informare la Bogați

Reprezentanții Grupului de Acțiune Locală „Arcul Târgoviștei” se vor întâlni miercuri, 23 septembrie 2026, cu locuitorii comunei Bogați și cu persoanele interesate de posibilitățile de finanțare disponibile pentru dezvoltarea zonei. Întâlnirea va avea loc la sediul Primăriei Comunei Bogați, începând cu ora 11:00, și face parte din graficul activităților aferente trimestrului al IV-lea din cel […]

Citește mai mult...

Un rechizitoriu cu numele rotite: erorile care pot întoarce dosarul caselor DGASPC la procurori

Un rechizitoriu cu numele rotite: erorile care pot întoarce dosarul caselor DGASPC la procurori Pe 22 septembrie, Tribunalul Argeș va analiza cererile și excepțiile formulate în dosarul privind achiziția celor cinci case destinate persoanelor adulte cu dizabilități, dosar instrumentat de DNA Pitești. Judecătorul de cameră preliminară va verifica, printre altele, legalitatea rechizitoriului și a actelor […]

Citește mai mult...