Primarul Cristian Gentea a semnat două proiecte de investiții importante pentru piteșteni

Două proiecte de investiții cu impact important asupra calității vieții piteștenilor au fost semnate de primarul Cristian Gentea și sunt dedicate extinderii rețelei de alimentare cu gaze naturale din oraș.

Este un pas important atât pentru Pitești, în ansamblul său, dar mai ales pentru oamenii care locuiesc pe strada Nicolae Iorga, Aleea Stadionului și strada Narciselor. Cristian Gentea a intrat în activitatea administrativă a orașului imediat de cum a câștigat mandatul și astfel, la doar câteva luni de la preluarea mandatului, au început și proiectele pentru piteșteni.

Proiectele de extindere a rețelei de gaze naturale, semnate de primarul Gentea  prevăd extinderea rețelei de gaze pe strada Nicoale Iorga, tronsonul II și durata de execuție este de 8 luni. În sfârșit, avem și transparență la nivelul primăriei, care a precizat că licitația a fost câștigată de societatea ROCIP Instal SRL, iar valoarea contractului este de 140.634, 50 de lei cu TVA.

Cel de-al doilea proiect se referă la extinderea rețelei de alimentare cu gaze pe Aleea Stadionului și strada Narciselor. Condițiile contractuale prevăd un termen de execuție de 8 luni, termen care cuprinde și faza de proiectare, iar valoarea acestuia este de 524.272,70 lei cu TVA și va fi executat tot de firma SC ROCIP Instal SRL, câștigătoarea licitației.

ROCIP INSTAL este o firmă specializată pe proiectarea şi execuţia  reţelelor  de gaze naturale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Primarul Constantin Bîlea: Ziua Drapelului Național ne amintește că avem rădăcini puternice, dar și o datorie sacră în prezent.

Mesajul primarul comunei Oarja, Constantin Bîlea cu prilejul Zilei Drapelului Național: „Astăzi celebrăm Tricolorul, cel mai puternic simbol al unității, libertății și identității noastre naționale. Sub aceste trei culori s-a scris istoria mândră a poporului român și tot sub ele ne regăsim astăzi, uniți de aceleași valori și idealuri. Ziua Drapelului Național ne amintește că […]

Citește mai mult...

Cătălin Mîndroc: PSD își asumă o guvernare minoritară cu Sorin Grindeanu premier

PSD își asumă oficial o guvernare minoritară condusă de Sorin Grindeanu și cere PNL, prin vocea liderului Ilie Bolojan, să își respecte angajamentul public de a sprijini investirea noului Cabinet. Deputatul Cătălin Mîndroc respinge scenariile alternative precum „rotativa” sau „acordurile de reciprocitate”, catalogându-le drept tertipuri care blochează formarea urgentă a unui executiv funcțional. Deputat Cătălin […]

Citește mai mult...

Dan Stroe: Îi invit pe toți brădenii să privească Tricolorul cu mândrie și recunoștință, păstrând vie dragostea pentru țară și respectul pentru simbolurile naționale

Mesajul lui Dan Stroe, primarul comunei Bradu, cu prilejul Zilei Drapelului Național: „Astăzi sărbătorim unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității noastre naționale – Drapelul României. Tricolorul ne amintește de istoria, valorile și idealurile care ne unesc ca popor. Este simbolul respectului pentru înaintașii noștri, al unității și al responsabilității pe care o avem […]

Citește mai mult...