Primarul Cornel Ionică: “HG pentru cea mai mare investiție din Pitești de după 1990!”

Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, prin Hotărâre, indicatorii tehnico-economici pentru construcția Sălii Polivalente din Pitești. A fost necesară o HG pentru că sala va fi construită de Compania Națională de Investiții, iar valoarea lucrării este foarte mare. Primarul Cornel Ionică susține că vor urma și alte vești bune despre proiectele municipalității, depuse pentru finanțare.

“Este o bucurie imensă pentru mine această veste, după ani de eforturi susținute și drumuri repetate la Guvern pentru acest proiect și nu numai. Urmează ca acum Compania Națională de Investiții să înceapă procedurile prevăzute de lege pentru demararea investiției. Costul total al acesteia este de circa 95 de milioane de lei, bani de la bugetul de stat, la care se adaugă 5 milioane de lei de la bugetul local pentru amenajarea unei parcări corespunzătoare și a unui pasaj pietonal peste strada Basarabiei, acolo unde va fi construită sala care va avea până în 5.000 de locuri. Aceasta este cea mai mare investiție care este realizată în Pitești după 1990! Mai avem și alte proiecte similare depuse la Guvern și veștile bune vor continua!”, a declarat primarul Cornel Ionică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Astăzi încep acțiunile de dezinsecție și deratizare în Mioveni

Primăria Orașului Mioveni informează cetățenii că, în perioada 27–28 iulie 2026, operatorul autorizat Actvet Control SRL desfășoară acțiuni de dezinsecție și deratizare pe raza orașului, conform programului stabilit. Astăzi, 27 iulie, se desfășoară acțiuni de dezinsecție și deratizare în spațiile administrate de U.A.T., în parcuri, la platformele de colectare a deșeurilor și pe domeniul public. […]

Citește mai mult...

Grădinița cu Program Prelungit „Castelul Magic” din Pitești, complet renovată energetic

Grădinița cu Program Prelungit „Castelul Magic” din Pitești, complet renovată energetic Astăzi, 27 iulie 2026, Primăria Municipiului Pitești anunță recepția la finalizarea lucrărilor de renovare energetică a Grădiniței cu Program Prelungit „Castelul Magic”, un proiect care contribuie la creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a activității educaționale și reducerea costurilor de exploatare. Valoarea totală […]

Citește mai mult...

Benzina și motorina s-au scumpit

Prețurile carburanților au continuat să crească luni, 27 iulie 2026. Cel mai mic preț la benzina standard este de 9,06 lei/litru, în timp ce motorina standard poate fi cumpărată de la 9,92 lei/litru, potrivit datelor publicate de Peco Online. Șoferii plătesc, luni, 27 iulie 2026, între 9,06 și 9,12 lei pentru un litru de benzină […]

Citește mai mult...