Primarul comunei Bradu, Dan Stroe – „Asigur brădenii de bunele mele intenții „

Comuna Bradu a traversat o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere administrativ înainte ca brădenii să îl aleagă drept primar pe Dan Stroe.

Atât de dificilă a fost perioada anterioară lui Dan Stroe, încât cei mai mulți dintre brădeni nici nu mai vor să își amintească de acele vremuri.

La final de mandat, primarul Dan Stroe a raportat oamenilor din comună ce s-a schimbat în ultimii patru ani și i-a anunțat că va trece pe fiecare stradă din comună pentru a discuta cu oamenii și pentru a decide împreună ce vor face în următorul mandat în comuna Bradu, comună cu un buget generos .

„Dragi brădeni, s-au scurs mai bine de 4 ani de când mi-ați acordat încrederea și votul dumneavoastră, pentru care țin să vă mulțumesc încă o dată. În toți acești ani, am fost permanent în slujba dumneavoastră, ușa biroului meu fiind deschisă la orice oră, pentru a asculta nevoile și necazurile tuturor celor care mi-ați trecut pragul, pe cât posibil oferind fiecăruia o soluție pentru rezolvarea acestora. Împreună cu echipa mea, ne-am străduit să asigurăm dezvoltarea continuă a comunei și să îmbunătățim viața dumneavoastră. La venirea mea în fruntea administrației, am gasit o comună care, deși are cel mai mare buget din județ, avea numeroase străzi fără utilități, neasfaltate sau deteriorate, sens în care ne-am concentrat în principal atenția către acestea, fiind inadmisibil ca în secolul 21, o comună limitrofă unei reședințe de județ să nu aibă asigurate condiții de trai decente. Sunt conștient că mai este mult de muncă, multe proiecte sunt în derulare, multe altele vor începe curând. Știu că există și nemulțumiți sau dezamăgiți printre dumneavoastră, dar vreau să vă asigur de bunele mele intenții și de faptul că oricât aș fi încercat, nu se puteau realiza toate în acest mandat.

În următoarea perioadă ne vom vedea pe strada fiecăruia dintre dumneavoastră pentru a discuta aplicat despre problemele fiecărei zone și despre programul electoral pe care l-am creionat pentru următorii ani, un program realist, ce ține cont de nevoile pe care le-am constatat în acest mandat în urma discuțiilor cu dumneavoastră” – a menționat primarul Dan Stroe pe pe pagina sa de facebook.

 

Articol comandat de Partidul Social Denocrat, Organizația Județeana Arges, cod unic de identificare mandatar financiar: 21200019, publicat de SC.CONTRA ATAC MEDIA ONLINE SRL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...