
Comuna Bogați a ajuns să fie un model de comună care oferă comunității un trai civilizat . Modernizarea s-a făcut pas cu pas, căci primarul a fost nevoit să realizeze pentru fiecare mandat o listă cu priorități. Nici nu s-ar fi putut altfel, având în vedere că nicio comună nu dispune de bani propriii pentru a realiza tot ceea ce e necesar.
Primarul Ion Gîrleanu consideră trecutul mai puțin civilizat al comunei o latură trecută pentru comunitate și privește doar spre viitor, mulțumit fiind că și în acest mandat a reușit să își respecte promisiunile făcute oamenilor din comună.
Regretă că anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, nu a putut face curățenie în toată comună cu beneficiarii ajutorului minim garantat, așa cum făcea în fiecare an. Nu putea însă să lase comuna de izbeliște, așa că a implicat toți angajații primăriei în campania de curățenie pentru că, spune primarul Gîrleanu, la nivelul primăriei între oameni există o coeziune care îi face activi și prietenoși.
Cu fonduri proprii, în comuna Bogați se construiesc acum podețele care trec peste Budișteanca, pentru ca oamenii din comună să nu fie obligați să facă un ocol inutil.
În comuna Bogați, încă din 2007 funcționează o grădiniță ale cărei servicii sunt gratuite pentru oamenii din comună. Acestea sunt acoperite de primărie, printr-o sponsorizare . Nici la centrul de zi pentru copii, nu se plătește nimic, iar la centrul medical de permanență, deschis 24 de ore din 24, prevăzut cu ambulanță, lucrează 7 medici.
Primarul Ion Gîrleanu are încredere în oamenii din Bogați, așa cum și oamenii și-au pus încrederea în el, dezvoltând o trainică legătură, și nu dorește sub nicio formă să-i dezamăgească. Așa spune el și argumentează prin realizarea promisiunilor pe care le-a făcut comunității în urmă cu patru ani.
Le-am promis canalizarea și se lucreză la ea. Am terminat primul tronson de 8 km, că așa se fac proiecte, nu mai mari de 8 km. Stația de epurare am terminat-o, e una foarte modernă. Avem și proiectul aprobat pentru al doilea tronson, ne apucăm de el, îl terminăm la anul. Pentru al treilea tronson, am făcut, deja, proiectul și-l trimitem spre avizare.
Tot anul acesta am pus piatra de temelie la Centrul Cultural, un vis de-al meu de 13 ani. Cred că într-un an și jumătate va fi gata, la cum văd că se muncește. E și asta o mare bucurie. Știți, comuna Bogați era alcătuită, până în ”68, și din comunele Glâmbocelu și Suseni. Și, din cauza unui incendiu, tocmai Bogați nu avea cămin cultural. Nu puteam să primim prea mulți oameni, la întâlnirile cetățenești, în sala de consiliu. Vara, le făceam în parc. Acum, nu va mai fi această problemă. Din toamna lui 2021 vom avea unde să-i chemăm.
Am mai făcut un pod, care a costat vreo 19 miliarde.
Am împrejmuit școala și am băgat pază inteligentă, ca la Primărie. N-am dat bani în plus.
Steluţa Chiriţă



