Primăria Țiţești a oferit 100 de motive de bucurie pentru femei.

Femeia reprezintă simbolul infinitului și al vieții pe Pământ. Este ființa care apare în textele biblice ca fiind creația Domnului prin inima căreia curge chiar sângele lui. De aceea se spune că cel care cutează să-i facă rău unei femei, trebuie să știe că răul lui se îndreaptă direct către Dumnezeu, căci este creația lui pe care o iubește și o prețuiește.

În semn de prețuire și de recunoștință pentru femeie, Primăria Țițești în colaborare cu Consiliul Local și cu elevii Școlii  Gimnaziale  I.C. Lăzărescu din localitate  le-au oferit un spectacol de cântece, poezii, dansuri populare și moderne, dar și scenete de teatru care au avut ca subiect principal Ziua Internațională a Femeii. Întreaga manifestare s-a derulat în Sala de Sport a Școlii I.C Lăzărescu. La 100 de ani de la Marea Unire, Primăria Țitești a oferit 100 de motive de bucurie pentru femei.

La eveniment au fost invitaţi şi copiii Ansamblului Doruleţul condus de doamna profesoară Mădălina Barbu de la şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu , care are 40 de copii cu vârste cuprinse între 11-12 ani .

 

‘’Vă  doresc dumneavostră, doamnelor şi domnişoarelor fără de care viaţa noastră nu ar fi aşa frumoasă,  să fiţi sănătoase tot ce vă doriţi să vi se împlinească şi am dorit să marcăm această zi, ziua voastră. Cu ajutorul Argentinei  Culcuş, al cadrelor didactice şi al elevilor  vă invităm să urmăriţi un spectacol în cinstea acestei zile. La mulţi ani!’’-  a spus Gheorghe Savu,primarul comunei Ţiţeşti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...