Primăria Pitești a găsit soluții ca Târgul de Mărțișor să nu dispară

Toate măsurile impuse de criza sanitară au creat mari probleme comercianților și nu numai. Sunt oameni care își asigură traiul zilnic din vânzarea pe la târguri, iar  acum se află într-o situație disperată din cauza restricțiilor. Nici tradițiile nu au mai putut fi menținute vii deși sunt singurele care ne apărara identitatea națională. Târgul de Mărțișor este unul dintre evenimentele care au avut loc fără oprire în Pitești și care risca să fie anulat de restricții. Primarul Piteștiului a găsit o soluție pentru ca Târgul să continue să existe și anul acesta, chiar dacă va fi mai restrâns și la care vor participa mai puțini comercianți.

Astăzi a avut loc, în Sala Mare de ședințe a Primăriei Municipiului Pitești, o întâlnire a reprezentanților municipalității și ai comercianților, în cadrul căreia au fost distribuite locurile disponibile, prin tragere la sorți. Au fost prezenți la acest demers și reprezentanți ai Poliției Locale, care au asigurat respectarea transparenței întregii acțiuni.

Astfel, în urma tragerii la sorți, au fost alocate cele 49 de spații, distribuite în cartierele Prundu, Craiovei, Războieni, Exercițiu, Trivale, Găvana și Eremia Grigorescu. Condițiile necesare aprobării activității economice menționate au presupus ca solicitanții să fie din Pitești și să aibă toate acreditările legale cerute, precum și respectarea distanței de 2 m între standurile expuse.

Activitatea de comercializare a mărțișoarelor se va desfășura în perioada 25 februarie – 1 martie 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consultații și investigații decontate prin Signal Iduna la Clinica Briomed din Pitești

Vești bune pentru argeșenii care beneficiază de asigurări private de sănătate prin Signal Iduna. Clinica Briomed din Pitești a devenit partener oficial al companiei, iar pacienții pot accesa consultații și investigații medicale cu decontare directă, în limita serviciilor incluse în polița deținută. Parteneriatul oferă acces la medici din peste 17 specialități, printre care cardiologie, ginecologie, […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea anunță redeschiderea străzii Dumbravei: Important este că acum putem reveni la normal, cu o infrastructură mai bună

Primarul municipiului Pitești Cristian Gentea anunță că azi s-a redeschis circulația pe strada Dumbravei, după o perioadă în care lucrările la rețeaua de apă (cu branșamente individuale) și, ulterior la rețeaua de canalizare (cu branșamente individuale) au impus închiderea străzii. ”Odată cu intervenția la infrastructura de canalizare, am refăcut carosabilul, iar colegii de la Administrația […]

Citește mai mult...

Consiliul Județean Argeș susține performanța și incluziunea

Consiliul Județean Argeș susține performanța și incluziunea Astăzi, la ora 18:00, la Star Arena Bascov, are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a turneului internațional Kaufland-BRD Argeș Open – Wheelchair Tennis. În perioada 24-27 august, sportivi din 10 țări se află în Argeș pentru o competiție care înseamnă mai mult decât tenis: curaj, […]

Citește mai mult...