Președintele Iohannis, către parlamentari: “Nu faceţi rău societăţii româneşti mergând mai departe cu legile justiţiei”

Şedinţa solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor, dedicată celebrării Centenarului Marii Uniri, a început în jurul orei 14,00, cu intonarea Imnului Naţional al României. Preşedintele Klaus Iohannis a făcut un apel către parlamentari să renunţe la unele legi care „fac rău românilor şi care nici nu corespund standardelor europene”, referindu-se, în mod evident, la legile justiției.

 „Este responsabilitatea dumneavoastră să asiguraţi buna legiferare într-un cadru de dezbateri deschise şi transparente, astfel încât deciziile luate aici să fie adaptate la nevoile reale ale societăţii. Este încă timp că reveniţi asupra unor legi care nu au nici susţinerea oamenilor, şi nici nu corespund standardelor europene. Nu puneţi în joc tot efortul şi sacrificiile românilor pentru care sunt atât de respectaţi în Uniunea Europeană. Nu faceţi rău societăţii româneşti mergând mai departe cu legi ale justiţiei şi cu modificări ale codurilor penale care sunt incongruente cu o democraţie veritabilă”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului.

„Aniversăm astăzi un veac de la cea mai importantă realizare a românilor – înfăptuirea unităţii naţionale. Elitele intelectuale şi politice ale începutului secolului XX ne impresionează prin exemplul lor de viziune, angajament şi jertfă. Este vorba despre suveranii României, de prim-miniştrii, de politiceni. Marea Unire a fost şi este mai mult decât momentul definitoriu al unui popor care pregătea democratic cadrul statal natural. Marea Unirea s-a putut înfăptui şi mai ales a durat pentru că propunea în plan intern drepturi şi libertăţi acceptate de toţi oamenii. Astăzi întrebarea la care trebuie să răspundă politicenii, indiferent de partid sau doctrină, este dacă vor continua să promită mult şi să livreze puţin sau dacă vor avea curajul şi responsabilitatea de a pune bazele dezvoltării României.  Cred că răspunsul la această întrebare poate să ne indice sursele demnităţii şi coeziunii naţionale”, a spus președintele Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...