Președintele doctor de morți: „Trebuie resuscitată Regia de Drumuri. Echipa care va veni la CJ…”

Președintele Consiliului Județean, Dan Manu, fost șef la IML Argeș, a prezentat azi, triumfător, investițiile în derulare pe infrastructură rutieră din județ. Din păcate, însumate, aceste asfaltări nu depășesc 60 de km, dintr-o rețea de drumuri județene de peste 1200 km. Social-democratul Dan Manu speră ca „echipa care va veni la CJ” să continue „resuscitarea” Regiei Județene de Drumuri, ale cărei districte le vede reînființate. Manu recunoaște astfel că nu a făcut mare lucur în acest domeniu timp de 3 ani de zile, dar și că va zbura din funcția de președinte după alegerile din 2020, înapoi la morgă.

„Avem peste 1200 kilometri de drumuri județene, faci impecabil un drum și se fac gropi pe altele. Să vedem dacă echipa care va veni la CJ va continua ce am început noi: trebuie resuscitată Regia de Drumuri. Îmi doresc ca districtele să funcționeze, ca doamna director (n.r. Alina Nicolau) să nu mai fie sufocată și să viseze toate gropile din județ. Trebuie să avem o regie care să asigure întreținerea DJ”, a declarat președintele Dan Manu.

 

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...