Președintele Cartel Alfa atrage atenția: “Femeile vor primi pensii mai mici chiar şi cu 30% faţă de bărbaţi”

Preşedintele Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat pentru Agerpres că proiectul noii Legi a pensiilor va discrimina femeile, care vor primi pensii mai mici chiar şi cu 30% faţă de bărbaţi, dacă statul nu le va acorda alte compensaţii. „Fără să vedem deocamdată textul proiectului, din prezentările de până acum se prezintă mai multe deficienţe. Una dintre ele este discriminarea împotriva femeilor, în sensul în care, făcându-se o împărţire pe numărul de ani de cotizare, în momentul respectiv femeile, care au un stagiu de cotizare mai mic decât al bărbaţilor, vor avea pensia mai mică. Dacă adăugăm şi facilităţile despre care se vorbeşte, aparent facilităţi, adică pentru femeile cu mai mult de trei copii se reduce stagiul complet de cotizare, în loc de 30 de ani sau 33, să fie mai mic cu până la 6 ani, am înţeles din prezentare, în momentul respectiv ele vor avea pensii foarte mici”, a arătat Hossu.

Acest lucru va însemna că, din start, toate femeile vor avea pensii mai mici cu circa 15% faţă de cele ale bărbaţilor, iar, în cazul mamelor cu peste trei copii, pensiile vor fi mai mici chiar cu 30%. Ca să fie înlăturată această discriminare, ar trebui să apară în lege şi altfel de compensaţii pentru femei, a precizat Hossu. El a explicat că, în prezent, valoarea punctului de pensie creşte odată cu salariul mediu şi cu inflaţia, însă, după modificările propuse, va depinde doar de inflaţie.

Președintele „Cartel Alfa” a mai spus că marile confederaţii sindicale, care reprezintă interesele populaţiei active, nu au fost consultate în niciun fel la elaborarea acestui proiect de lege.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...