”Prelungire valabilitate pentru certificatele de încadrare în grad de handicap”

În contextul situației epidemiologice actuale, potrivit prevederilor art.4 alin.(5) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, vă anunțăm că valabilitatea certificatelor de încadrare în grad de handicap pentru adulții și copiii cu dizabilități, care expiră în perioada stării de alertă, SE MENȚINE INCLUSIV DUPĂ ÎNCETAREA STĂRII DE ALERTĂ, PENTRU O PERIOADĂ DE 90 DE ZILE.

Baza legală a acestei decizii este Ordonanța de Urgență Nr. 34/ 26.03.2020 pentru modificarea şi completarea O.U.G. Nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, care menționează:
”Art.33^2 (1) Valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menţine pe toată perioada stării de asediu sau a stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestor stări.” 
Astfel, ținând cont de faptul că ”Certificatul de încadrare în grad de handicap” este un document eliberat de o instituție publică, sunt aplicabile prevederile legale mai sus menționate, respectiv faptul că acestea sunt valabile pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.
În acest sens, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Argeș (D.G.A.S.P.C. Argeș) va organiza un calendar administrativ pe parcursul celor 90 de zile, astfel încât procesul de obținerea noilor certificate de handicap, după această perioadă de prelungire, să se realizeze în condiții de siguranță și fără aglomerări.
Pentru a evita neînțelegerile, vă rugăm să vă informați din surse oficiale, iar dacă aveți nevoie de informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați, folosind următoarele căi de comunicare:
a) telefonic:
– Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor cu Handicap: 0248-271131/interior 46;
– Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități: 0248- 211406.
b) on-line, folosind următoarele adrese de e-mail:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...