Prefectura Argeș a anunțat că a început testarea personalului și a bătrânilor din cămine.

Conform Prefecturii Argeș, au fost recoltate probe de la 33 de persoane din UAMS Șuici și de la 13 persoane din UAMS Dedulești. Sâmbătă se vor recolta probe de la 5 persoane din UAMS Mozăceni și de la 13 persoane din UAMS Rucăr. Testarea angajaților și bătrânilor din aceste UAMS-uri este suportată de către stat.

Nu ne spune însă nimeni câți oameni sunt în acest moment în căminele de stat din Argeș și câți în căminele private și nici ce vină au cei din căminele private de sunt excluși de la testare. Statul nu a avut niciodată locuri suficiente în cămine, deși acestea chiar și=au dovedit eficiența. În schimb, Prefectură ne anunță că în căminele de bătrâni private acțiunea de testare se face contra cost. Cum așa? Căci oamenii aflați în carantină care au dorit să își plătească testele au fost refuzați pe motiv că nu există așa ceva.

Ce ne spune Prefectura – Proprietarii au opțiunea de a apela și la serviciile unor ONG-uri, de exemplu, pentru testarea angajaților și a beneficiarilor.  Pot nu că sunt obligați.

Vor fi testați și cei din centrul de dializă “Fresenius” din Pitești, de unde au fost recoltate probe de la: 4 asistente, 3 infirmiere și 9 pacienți. În centrul de dializă al Spitalului Județean de Urgență Pitești s-au recoltat probe de la personalul medical (10 persoane) și de la 4 pacienți.

DSP Argeș continuă în weekend acțiunea de testare a celor din centrele de dializă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...