Prefectul Soare – Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Argeș nu s-a mai întrunit ca să se păstreze distanța socială între membri

Vicepreședintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș, Dan Manu a declarat că de o lună de zile, în plină pandemie de coronavirus și în ciuda problemelor cu care s-a confruntat județul Argeș, membrii comitetului nu s-au mai întrunit.

În replică, prefectul Emanuel Soare care are și rolul de președinte al acestui Comitet pentru Situații de Urgență, conform legii, spune că nu a mai întrunit membrii ca să asigure distanțarea socială între ei.

Prefectul ori vrea să facă mișto de toată lumea, ori nu cunoaște legea, căci potrivit legislației, președintele Comitetului pentru Situații de Urgență are obligația legală de a convoca întrunirea comitetului, de a stabili ordinea de zi și de a conduce ședințele acestui comitet. Adică, nu orice membru poate convoca comitetul, așa cum anunță prefectul, ci doar președintele. Și dacă s-a gândit că trebuie să respecte măsurile de distanțare socială în cadrul CJSU, înseamnă că cei de la centru le-au încălcat reunindu-se și ar trebui să răspundă conform legii. Sau nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...