
Pare incredibil, dar politicul pare că nu mai are limite. Se erijează în orice, le știe pe toate și contrazice orice specialist.
După ce directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Pitești, Gheorghe Frătoaica a declarat într-un interviu la Antena 3 Pitești că doctorul Sârboiu a fost infectat de un pacient dializat, lucru care a confirmat informațiile pe care le aveam de la alte cadre medicale din spitale, astăzi, prefectul de Argeș, Emanuel Soare, ne anunță că de fapt ancheta epidemiologică nu a putut să descopere pacientul zero, adică acel om de la care doctorul Sârboiu a fost infectat.Pe ce se bazează această declarație? Pe faptul că până la doctorul Sărboiu nu a fost confirmat niciun caz de coronavirus la SJU Pitești. Nu a fost confirmat dar nici nu a fost testat nimeni de la SJU.



