Prefectul de Argeş dă răspunsuri halucinante cu privire la verdictul – inapt psihologic, al şefului de la Permise Argeş

De ce vrea prefectul de Argeş să ascundă sub preş faptul că şeful de la Permise Argeş, numit prin delegaţie care expiră în luna octombrie, a picat examenul psihologic pentru un post la capitală.

În ciuda răspunsului evident pe care Matei Cornel, şeful de la Permise Argeş l-a dat cu privire la faptul că el este cel care a fost eliminat din concurs ca inapt din punct de vedere psihologic, prefectul Emilia Mateescu, care umbla până mai ieri, împreună cu colegii săi din USR, cu meritocraţia şi transperanţa în gură, nu a găsit de cuviinţă să ia măsuri reale cu privire la incapacitatea psihologică a şefului de la Permise Argeş, ci să tragă ziarişii de urechi pe motiv că, vezi Doamne, încalcă GDPR.

Nu mai contează că prefectul Mateescu ţine pe post un om inapt psihologic. Tot ce contează pentru Emilia Mateescu e să pună batista pe ţambalul scandalului iscat la Permise Argeş. Prefectul ar trebui să informeze opinia publică de ce mai stă pe post un om declarant inapt psihologic. Prefectul ar trebui să informeze opinia publică cum de a fost posibil ca şeful de la Permise Argeş să treacă peste avizele psihologice de până acum şi cum de acum, fix când s-a înscris la concurs, omul de devenit inapt. Şi dacă e inapt pentru concurs, cum de mai e apt pentru a rămâne şef la Permise Argeş, dacă doar pentru a te prezenta la concurs este obligatoriu să fii apt din punct de vedere psihologic. Emilia Mateescu pune interesul public la coşul de gunoi şi dă opiniei publice cu GDPR –ul în cap.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul de reabilitare a clădirii școlii

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „Reabilitarea moderată a clădirii școlii din localitatea Recea, județul Argeș”, cod C10-I3-3183, derulat în perioada 10 februarie 2023 – 30 iunie 2026. Investiția a fost realizată în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, Investiția I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...