Prefectul de Argeș a semnat hotărârea de demitere a doi primari din Argeș

Doi primari din Argeș au rămas fără mandate după ce prefectul de Argeș a semnat hotărârea de demitere a celor doi edili.
Este vorba despre primarul comunei Vlădești, Cristian Dică Hristu, careia I s-a adus acuzația de conflict de interese după ce, în calitate de consilier local a aprobat o serie de contracte pe care Primăria Vlădești le-a încheiat cu membrii familiei lui Hristu.
 
În anul 2015, edilul  comunei Vlădeşti a pierdut procesul cu ANI, iar doi ani mai târziu, pe 31 mai 2017, recursul înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a fost respins. Cel de-al doilea primar rămas fără mandat este Alexandru Adrian Cristescu, fost primar al comunei Mălureni. Acesta a fost condamnat penal într-un dosar de braconaj, principal acuzație adusă acestuia fiind favorizarea infractorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Handbal de Campionat Mondial, la Sala Sporturilor Mioveni!

Handbal de Campionat Mondial, la Sala Sporturilor Mioveni! În curând, Sala Sporturilor Mioveni va găzdui meciurile grupelor C și D din faza preliminară a Campionatului Mondial Feminin U18 – 2026. Competiția se va desfășura în România, în perioada 29 iulie – 9 august 2026, în patru orașe: Pitești, Mioveni, Craiova și Râmnicu Vâlcea. Ajuns la […]

Citește mai mult...

Se oprește apa potabilă în comuna Lunca Corbului în data de 17 iulie 2026

Se oprește apa potabilă în comuna Lunca Corbului în data de 17 iulie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești aduce la cunoștință că în ziua de vineri 17.07.2026, între orele 7 – 22, alimentarea cu apă va fi întreruptă în comuna Lunca Corbului, fiind afectați utilizatorii din satele Lăngești, Silișteni și Bumbuieni. Măsura opririi […]

Citește mai mult...
PNL

Scindare în PNL! Se anunță lansarea unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul partidului

Scindare în PNL! Se anunță lansarea unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul partidului Tensiunile din Partidul Național Liberal se amplifică după ce președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat lansarea unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul formațiunii. Demersul vine într-un moment în care liberalii traversează o perioadă de dispute interne, fiind conturate deja mai multe tabere […]

Citește mai mult...