Există vot universal? Dar șanse egale în ceea ce privește procesul electoral? Poate fi ales oricine sau doar cei care cotizează gras pentru un loc eligibil pe listă. Se spune că fără bani nu ai nicio șansă de a fi vreodată ales, adică povestea cu drepturi și sanse egale să fie oare doar o poveste? Dar cu dreptul de a vota oare cum a fost? Vă invităm să aflăm împreună povestea votului .
Până în secolul XX majoritatea nu era reprezentată în niciun fel și de nimeni în politica țării căci pentru a avea acces la vot trebuiau îndeplinite cel puțin două condiții peste care nimeni nu trecea- educația și averea. Legea electorală din 1846 obliga alegătorii să plătească un impozit pentru a avea drept de vot și a forma în felul acesta corpul alegătorului primar. Impozitul varia de la sate la orașe, astfel era nevoie de 48 de lei impozit pe dreptul de vot la sate și între 80 și 110 lei la oraș. Primul act electoral din România a coincis cu data nașterii statului român și anume anul în care Alexandru Ioan Cuza a fost ales în Țara Românească și în Moldova, în 1859. Atunci, conform Convenției de la Paris din 1858 care a stabilit și felul în care urma să decurgă viața politică românească, domitorul conducea treburile țării împreună cu adunarea electivă și cu o comisie centrală. Perioada unui mandat era de 7 ani iar adunarea electivă, așa cum de altfel îi este și numele, era formată din personaje alese în urma votului însă votul nu era universal și nici dreptul oricui și numai al bărbaților trecuți de 30 de ani și cu un venit anual de cel puțin 4 800 de franci. Așadar, banul era cel care îți asigura dreptul la vot. Reprezentarea națională era doar o poveste căci la acea vreme nu era vorba decât de o reprezentare de clasă, cei mai mulți nefiind reprezentați în niciun fel din cauza faptului că nu aveau acces la urnele de vot. Și același sistem a rămas valabil și alegerile din 1911 petru care datele statistice arată că din cei 1 644 302 bărbați de peste 21 de ani câti număra atunci România, doar 6,1% au avut dreptul de vota membrii Camerei Deputaților și doar 1,5% pe cei ai Senatului căci dacă vă întrebați de ce cifrele sunt atât de diferite între cele două camere ale Parlamentului, va spunem că la acea dată regele avea dreptul de a numi senatori și deputați iar procentele celor numiți erau diferite de la o camera la alta. Cât privește femeile, dreptul lor la vot a avut o istorie lungă și extrem de contorsionată căci femeile au rămas de-a lungul timpului în afara drepturilor civile semn că societățile se civilizau destul de greu și că preconcepțiile erau cele care dictau drepturile omului.
Timpul a trecut, vremurile s-au schimbat și de la a plăti taxe pentru a avea acces la vot s-a ajuns în a primi bani și bunuri pentru a vota un anume candidat . Ca o răzbunare a vremurilor apuse, oamenii au acces acum la vot dar fie vor să-l comercializeze, fie nu sunt interesați de procesul electoral în sine căci unii consideră că votul nu contează, alții că toți candidații sunt puși pe propria căpătuială și prin urmare nu au ce să aleagă iar alții sunt prea comozi ca să se deplaseze la secția de votare. La alegerile de anul acesta a apărut o nouă motivație care ar argumenta absenteismul și anume faptul că votul nu contează căci și dacă e votat un personaj interesele naționale și internaționale bat puterea votului.
Aceste motivații nu sunt deloc departe de adevăr numai că aceste adevăruri există de când lumea și votul. Minciuna, șantajul, mituirea și chiar bătaia reprezintă încă din secolele trecute ingredientele de bază ale campaniilor electorale. Căci se spunea în secolul al XIX-lea că ‟partidele politice sunt alcătuite din ciocoii cei mai ai dracului iar când se fac alegeri se fac scandaluri și morți, bătăi, vai de om.‟ Alegerile din 1926 de exemplu s-au lăsat cu oameni împușcați și capete sparte dar jurnalele vremii, aservite puterii, susțineau că au fost cele mai pașnice alegeri din istorie și ca mituirea e o noțiune de domeniul trecutului.
O simplă privire asupra procesului electoral te face să crezi că în politica ‟toate-s vechi și nouă toate‟.
