Polițist argeșean aflat în timpul liber a salvat viața unui bărbat

În această dimineaţă, un poliţist aflat în timpul liber a salvat viaţa unui bărbat de 63 de ani, care a suferit un stop cardio-respirator. În timp ce se afla într-o staţie de alimentare cu carburanţi din Piteşti, poliţistul a observat că unui bărbat i s-a făcut rău şi, în scurt timp, a devenit inconştient.

Fără să stea pe gânduri, agentul şef principal Dan Dogaru, din cadrul Serviciului Rutier Argeş, a intervenit şi i-a făcut bărbatului manevre de resuscitare, până la sosirea echipajului medical. Totodată, un echipaj de poliţie, aflat în patrulare, a oprit la locul evenimentului.

Cei doi poliţişti, din cadrul Biroului Rutier Piteşti, împreună cu colegul care deja intervenise, au rămas la faţa locului şi au sprijinit echipajul medical, care a continuat manevrele de resuscitare. În urma tuturor acţiunilor, bărbatul şi-a revenit şi a fost transportat la spital. Pe tot parcursul deplasării, dar şi la spital, echipajul de poliţie a fost alături de soţia bărbatului, care era profund marcată de eveniment.

La câteva ore după eveniment, poliţiştii s-au interesat de starea bărbatului, cel în cauză fiind în stare stabilă, sub supravegherea cadrelor medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu A fost publicat un anunț referitor la depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru realizarea unei spălătorii auto self-service în satul Valea Popii. Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu SC DRS DYNAMICS SRL anunță publicul interesat asupra […]

Citește mai mult...

Terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair, din nou funcțional

Articol publicat de ARGESFOCUS.RO – joi, 11 iunie 2026 Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de reamenajare a terenului de sport situat pe strada Florilor, din cartierul Ceair, cunoscut de comunitate sub denumirea „San Siro”. Acesta este, în prezent, din nou funcțional, după o perioadă în care a fost necesară reluarea amenajării, ca urmare a […]

Citește mai mult...

SVSU Mioveni, locul al II-lea la concursul județean al serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență

Echipa Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mioveni a obținut locul al II-lea la concursul județean al Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, competiție desfășurată astăzi pe Stadionul Municipal din Câmpulung. Rezultatul confirmă nivelul ridicat de pregătire al membrilor SVSU Mioveni, care au demonstrat profesionalism, disciplină și spirit de echipă în cadrul probelor […]

Citește mai mult...