Poliția Română va avea un Registru național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale

Asocierea formată din Altimate (lider), Logika IT Solutions si Dataware Consulting a câștigat, în calitate de unic ofertant, licitația organizată de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) pentru furnizarea unei soluții informatice privind realizarea Registrului național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prin modernizarea sistemului informatic al cazierului judiciar român (ROCRIS). Estimat la 5,33 milioane de lei, fără TVA, pentru 7 luni, contractul a fost atribuit pentru 5,32 milioane de lei, fără TVA. „Având în vedere Legea 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și completarea Legii 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare se impune realizarea Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prin modernizarea sistemului informatic al cazierului judiciar rmân (ROCRIS)”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...