Poliția a finalizat cercetările în dosarul luptelor de stradă de la Bascov. Află câte persoane sunt judecate în stare de libertate

Polițiștii din Argeș au finalizat cercetările în dosarul privind luptele de stradă, care au avut loc pe 26 septembrie în comuna Bascov, în care au fost inculpate 31 de persoane.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în data de 26 septembrie, două grupuri de persoane au participat la un conflict în spațiul public, care a avut drept consecință vătămarea corporală a unor persoane și distrugerea unor autovehicule. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată a 31 de persoane, dintre care șapte arestate preventiv și 24 cercetate sub control judiciar.

Vă reamintim că patru oameni au ajuns la spital și peste 20 au fost conduși la audieri pe 26 septembrie, în urma unei încăierări între două grupuri de persoane de etnie romă care a avut loc în centrul comunei Bascov. Dintre cele patru persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale, doar una a rămas atunci internată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...

Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a Galei Excelenței Argeșene

Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a Galei Excelenței Argeșene, un eveniment dedicat performanței în educație și tinerilor care, prin rezultate excepționale la învățătură, reprezintă o mândrie pentru Argeș. Evenimentul, organizat de Asociația Marea Lojă Națională din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, prin Filarmonica Pitești, îi va aduce în prim-plan pe șapte dintre […]

Citește mai mult...

Cercetări privind un conducător auto care a părăsit locul producerii unui eveniment rutier, din Băbana

Cercetări privind un conducător auto care a părăsit locul producerii unui eveniment rutier, din Băbana În cursul zilei de astăzi, 20 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs între un autoturism și un pieton, în comuna Băbana. Din verificările preliminare efectuate, a reieșit că un bărbat, de […]

Citește mai mult...