Polițele RCA nu vor exploda dar vor crește gradual

Declarația aparține președintelui ASF, Mișu Negrițoiu,  care a precizat că, după expirarea perioadei de plafonare a polițelor și neprelunginrea acestei perioade, polițele RCA ar putea suferi o creștere graduală și în niciun caz o explozie a lor sau un avans de 20%.
 
Transportatorii au cerut recent prelungirea perioadei de plafonare a tarifelor RCA după data de 18 mai, în condiţiile în care o nouă lege RCA nu este încă în vigoare şi există pericolul ca preţurile să crească puternic în viitorul apropiat.
Piaţa poliţelor auto obligatorii (RCA) a atins, la sfârşitul primului trimestru al anului 2017, valoarea de 1,06 miliarde lei, nivel similar cu cel consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut, 1,07 miliarde lei.
 
În primele trei luni, pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a scăzut cu aproximativ 3%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atingând valoarea de 727 lei. Pentru persoane fizice, prima medie anualizată a fost de 533 lei, în timp ce pentru persoane juridice aceasta a ajuns la 1.340 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...