Pitești: Produse de la UE pentru persoanele defavorizate

produse ue

Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Asistență Socială, anunță că în data de 06 septembrie 2021, va începe acţiunea de distribuire a produselor alimentare, tranșa a III – a, și a produselor de igienă, tranșa a IV – a, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD pentru beneficiarii înscrişi iniţial pe liste, prevăzuti la art.3, litera a și b din prezenta ordonață.

Potrivit art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 84/2020 categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de ajutoare, şi care au calitatea de destinatari finali sunt:

a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.

În cadrul POAD fiecare beneficiar final primește un pachet conținând următoarele produse alimentare: făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conservă carne de vită, conservă carne de porc, conservă pateu de ficat de porc, compot de fructe, gem de fructe, gem de fructe dietetic și un pachet conținând următoarele produse de igienă: periuță de dinți, pastă de dinți, săpun lichid, șampon copii, șampon adulți, detergent de rufe.

Acordarea de ajutoare alimentare pentru categoria prevăzută la art. 3, litera c) din Ordonanța de Urgență nr. 84/2020 se va realiza numai în cazul în care există stocuri de alimente după epuizarea distribuirii pentru categoriile prevăzute la lit. a) şi b).

Pentru beneficiarii înscrişi iniţial pe liste, produsele alimentare se vor ridica pe baza actului de identitate valabil (nu se oprește copie după documentul de identitate, doar se verifică datele).

Distribuirea produselor alimentare și a produselor de igienă către persoanele îndreptăţite se va face, pe raza municipiului Piteşti, în cadrul unui centru de distribuire, situat în Piaţa Smârdan, etaj II , INTRAREA « A » şi se va desfăşura după următorul program:

• Luni, 06.09.2021, interval orar 8:30-15:00;

• Marți, 07.09.2021, interval orar 8:30-15:00;

• Miercuri, 08.09.2021, interval orar 8:30-15:00;

• Joi, 09.09.2021, interval orar 8:30-18:00;

• Vineri, 10.09.2021, interval orar 8:30-13:00;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...