Pistol neletal, supus autorizării, ridicat de polițiști

pistol

În ziua de 27 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au continuat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare și loviri sau alte violențe, și au efectuat o percheziție domiciliară pe raza localității Bughea de Jos.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 20 iulie a.c., în cadrul unei stări conflictuale, un bărbat de 33 de ani, din Bughea de Jos, ar fi folosit, la săvârșirea infracțiunii de amenințare, inclusiv un pistol și o sabie.
Astfel, la primele ore ale dimineții, în baza autorizației emisă de instanță, polițiștii au efectuat o percheziție la locuința persoanei în cauză, unde au descoperit și ridicat un pistol neletal, cu muniție aferentă, precum și o sabie, bunuri ce au fost ridicate în cederea continuării cercetărilor.
În cauză au fost extinse cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, respectiv contrabandă calificată, conform art. 372 din Codul Penal și art. 271 alin.1 din Legea 86/2006 – Codul Vamal, urmând ca după administrarea probatoriului să fie luate măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acțiune comună pentru combaterea cerșetoriei în municipiul Pitești

În data de 01.07.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică – Poliția Locală Pitești, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului de Asistență Comunitară – din cadrul Direcției de Asistență Sociala Pitești, au desfășurat o acțiune punctuală pentru prevenirea și combaterea fenomenului cerșetoriei pe raza municipiului. Cu ocazia verificărilor efectuate în zonele str. Griviței, Parc […]

Citește mai mult...

Ședință a Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești

Ședință a Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești Astăzi, 2 iulie 2026, la ora 15:00, va avea loc, la Primăria Municipiului Pitești, ședința Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale. În cadrul întâlnirii vor fi analizate și discutate propuneri privind îmbunătățirea siguranței și fluidizarea traficului în municipiul Pitești. Ședința […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: „Toate echipele Primăriei au fost în teren”. Intervenții după furtuna puternică din Pitești

Cristian Gentea: „Toate echipele Primăriei au fost în teren”. Intervenții după furtuna puternică din Pitești Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, anunță că toate echipele Primăriei au intervenit pe parcursul nopții pentru a limita efectele furtunii care a lovit orașul sub incidența unui cod roșu de ploi torențiale și vijelii. Potrivit edilului, cantitățile foarte mari de […]

Citește mai mult...