
Primarul Mioveniului, Ion Georgescu s-a declarat indignat de lipsa de limite a politicienilor care târăsc instituții vitale pentru oameni în minciunile lor electorale. Se referea, desigur, la zvonurile lansate pe rețelele de socializare potrivit cărora la Mioveni posturile în spital sunt condiționate de spăgi. Georgescu a transmis politicienilor să își vadă de treaba lor, ca să nu aibă probleme și să termine cu zvonistica.
Managerul spitalului, doctorul Horia Trăilă a precizat ca toate concursurile organizate se vor da în săli la universitate și că a cerut suplimentarea celor care supraveghează desfășurarea acestora. Motivul- doctorul Trăilă vrea oameni bine pregătiți și un concurs corect.



