Piețarii din Găvana au cerut să li se deschidă piața cu norme de distanțare și protecție

Umăr la umăr la Piața Găvana, așa au venit primarul încă în funcție, Cornel Ionică și prefectul de Argeș, Emanuel Soare. Cum au venit au fost nevoiți să dea nas în nas cu oamenii care trăiesc din comerțul cu legume și fructe, care au cerut să aibă condiții decente, care să nu le pună sănătatea în pericol și nici să-și distrugă marfa.

Promisiuni au primit și din partea prefectului Soare, care a precizat că li se vor transmite soluțiile de către primării și de la primarul încă în funcție Cornel Ionică. Ambii s-au încurajat  cu  „hai să plecăm „, când au văzut că oamenii vor să știe cât de repede se va rezolva problema lor. Faptul că a fost votată în Parlament redeschiderea piețelor nu înseamnă că ea va fi și pusă imediat în aplicare, căci până nu apare în Monitorul Oficial, hotărârea Parlamentului nu produce efecte. Prefectul Soare a fost atenționat că hipermarketurile sunt tot mai aglomerate, dar a spus că în spațiile închise ale retailerilor e mai multă siguranță. În rest, cuvântul de ordine a fost „hai să plecăm”, că doar nu aveau nici primarul, nici prefectul chef de vorbă cu oamenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...