OMV Petrom (SNP), cel mai mare producător de petrol şi gaze din Europa Centrală şi de Est, propune acţionarilor distribuirea unui dividend în valoare brută de 0,031 lei/acţiune pentru anul financiar 2020, la acelaşi nivel cu cel din 2019, se arată într-un raport publicat astăzi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Printre acționari se numără și sute de angajați care au lucrat sau lucrează încă pe platforma Arpechim din Pitești.
Randamentul dividendului propus de directoratul Petrom, raportat la cotaţia de închidere de ieri de 0,4 lei/titlu, este de 7,7%. Membrii directoratului au făcut anterior mai multe declaraţii ce indicau menţinerea valorii dividendului la nivelul celui de anul trecut.
Tot astăzi compania a anunţat că a obţinut în 2020 un profit net de 1,29 miliarde de lei, totuşi mai mic cu 64% faţă de 2019, în contextul blocajului economic şi social din prima jumătate a anului, perioadă în care preţul petrolului american (WTI) cu livrare în viitor (contracte futures) a înregistrat chiar şi valori negative.
Dacă acţionarii vor aproba valoarea propusă a dividendului, compania va distribui 1,75 miliarde de lei, sumă ce reprezintă 135% din profitul net din 2020 – asta înseamnă că SNP va trebui să distribuie bani acţionarilor şi din alte surse decât din profit (rezerve).
Grupul austriac OMV deţine 51% din emitent, în timp ce Statul Român, prin Ministerul Energiei, are 20,64% din OMV Petrom. Valoarea de piaţă a grupului energetic la Bursa de Valori Bucureşti este de circa 22,65 miliarde de lei.
Vești bune pentru argeșenii care beneficiază de asigurări private de sănătate prin Signal Iduna. Clinica Briomed din Pitești a devenit partener oficial al companiei, iar pacienții pot accesa consultații și investigații medicale cu decontare directă, în limita serviciilor incluse în polița deținută. Parteneriatul oferă acces la medici din peste 17 specialități, printre care cardiologie, ginecologie, […]
Primarul municipiului Pitești Cristian Gentea anunță că azi s-a redeschis circulația pe strada Dumbravei, după o perioadă în care lucrările la rețeaua de apă (cu branșamente individuale) și, ulterior la rețeaua de canalizare (cu branșamente individuale) au impus închiderea străzii. ”Odată cu intervenția la infrastructura de canalizare, am refăcut carosabilul, iar colegii de la Administrația […]
Consiliul Județean Argeș susține performanța și incluziunea Astăzi, la ora 18:00, la Star Arena Bascov, are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a turneului internațional Kaufland-BRD Argeș Open – Wheelchair Tennis. În perioada 24-27 august, sportivi din 10 țări se află în Argeș pentru o competiție care înseamnă mai mult decât tenis: curaj, […]