Peste 8000 de polițiști și 5100 de pompieri- gata să intervină de Revelion

pompieri

Peste 8.000 de poliţişti, cu aproape 4.000 de autospeciale şi peste 100 de câini de serviciu, vor fi gata să intervină în noaptea de Anul Nou, suplimentar faţă de dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranţa cetăţenilor, a anunţat IGPR. Din totalul poliţiştilor angrenaţi suplimentar, peste 5.100 sunt poliţişti de ordine publică, aproape 1.400 sunt de la rutieră, iar restul sunt de la celelalte structuri, respectiv poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Poliţiştii de la transporturi vor patrula zilnic în peste 200 de staţii şi triaje de cale ferată, în aproape 200 de trenuri, în 11 aerogări (internaţionale şi naţionale), precum şi în 14 porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre. Peste 5.100 de pompieri acţionează în perioada Revelionului, iar urgenţele medicale sunt acoperite de 254 de echipaje de prim ajutor calificat SMURD, 26 de unităţi de terapie intensivă mobilă şi opt ambulanţe, a anunţat IGSU.

 

În perioada Revelionului, răspunsul la potenţialele situaţii de urgenţă va fi asigurat, zilnic, de peste 5.100 de pompieri salvatori care acţionează cu 2.900 de mijloace tehnice, iar numărul efectivelor poate fi suplimentat în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă de amploare. De asemenea, urgenţele medicale vor fi acoperite, la nivel naţional, de 254 de echipaje de prim ajutor calificat SMURD, 26 de unităţi de terapie intensivă mobilă, opt ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic şi 42 de autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, precum şi 38 de şenilate. Cu prilejul Revelionului, sunt preconizate a se desfăşura 150 de manifestări publice de amploare (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă), la nivel naţional, la care sunt aşteptate să participe peste 300.000 de persoane. Poliţiştii vor monitoriza traficul rutier, pe toate drumurile naţionale, judeţene şi autostrăzi, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...