Peste 330 de copii participă la concursul “Cupa Mărțișorului la Înot”

La sfârșitul acestei săptămâni, Piteștiul va deveni unul dintre polii înotului din România prin organizarea „Cupei Mărțișorului” care va avea loc la Bazinul Olimpic în perioada 2-3 martie 2019.

  • • Competiția, devenită tradițională pentru Pitești, are participare internațională, fiind înscriși peste 330 de sportivi cu vârste între 6 și 14 ani, de la nu mai puțin de 26 de cluburi din Chișinău, Iași, Constanța, Tulcea, Brașov, București și Argeș. Probele de concurs se vor desfășura după următorul program:
  • • sâmbătă de la ora 12,00 până la ora 19,00;
  • • duminică de la ora 09,00 până la ora 14,00;

​            Cele mai bune 3 performanțe la fiecare categorie de vârstă se vor premia cu diplomă, cupă și premii din partea sponsorilor. Primăria Municipiului Pitești, Clubul Sportiv Municipal Pitești, S.P.E.P.M.P și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Argeș în colaborare cu Elite Swimming urează mult succes concurenților. Primăria Municipiului Pitești prin Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului asigură toate condițiile logistice necesare desfășurării acestei tradiționale competiții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...