Peste 30% dintre angajații din țară, plătiți cu salariul minim

Trei din zece muncitori din România au fost plătiţi anul trecut cu salariul minim pe economie, a afirmat, miercuri, Valentina Vasile, director ştiinţific la Institutul de Economie Naţională al Academiei Române, apreciind situaţia ca fiind îngrijorătoare, chiar în condiţiile în care salariul minim a crescut.

Potrivit acesteia, în România, riscul de sărăcie a luat din nou tendinţa de creştere. „Ce este mai rău, am ajuns să crească sărăcia în muncă, lucru grav din această perspectivă. Ce este foarte interesant, pentru că nouă ne place statistica, dar este şocantă, am luat o ultimă constatare care ar trebui să ne pună pe gânduri pe absolut toţi – şi mai ales ar trebui să ne pună pe gânduri din perspectiva revigorării şi dezvoltării unui nou dialog social între partenerii pe piaţa muncii – statistica este şocantă: 10% din populaţia cu cele mai mici venituri câştigă de 14 ori mai puţin decât 50% din populaţia cea mai săracă. În traducere, săracii săracilor şi există o tendinţă de creştere a decalajelor”, a arătat Valentina Vasile.

Directorul ştiinţific al IEN a menţionat că datele sunt luate din Semestrul European. Pe lângă aceste date, Valentina Vasile a spus că România se confruntă cu o criză cronicizată la nivel naţional: îmbătrânire demografică şi mobilitatea pentru muncă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...