Personalitate argeșeană- ignorată de autoritățile locale

Diplomat, niponolog și scriitor, Mihai Epure este o mare personalitate argeșeană pe care, din păcate, primarul de la Rociu nu l-a făcut cetățean de onoare iar cei de la Direcția Cultură, Relații Internationale și Tineret a Consiliului Județean l-au exclus de pe lista cetățenilor de onoare ai Argeșului fiindca nu avea… c.v. european ci o biografie de 77 de pagini! Mihai Epure s-a născut în toamna anului 1948, la 20 de kilometri de Piteşti, în satul Gliganu de Jos din comuna argeşeană Rociu. Pe când urca treptele copilăriei, Mihai a început să înţeleagă de ce urăşte lumea războiul, iar un impact capital asupra începutului său de conştiinţă l-a avut calvarul îndurat de Marin, tatăl, în Siberia, ca prizonier în al doilea război mondial. Imediat după absolvirea facultăţii, Mihai Epure a fost selecţionat pentru Ministerul Afacerilor Externe, fiind repartizat la Direcţia Asia, Africa, Oceania, ce cuprindea şi Extremul Orient. La 10 mai 1980 Mihai Epure împreună cu soţia decolează de pe Aeroportul Otopeni, începând astfel călătoria spre fascinanta Japonie, unde avea să trăiască şi să lucreze mulţi ani, legându-şi definitiv destinele de acest tărâm. Ca ataşat cultural în Japonia i-a cunoscut pe împăraţii Hirohito şi Akihito. Mihai Epure este primul şi singurul român care a susţinut teza de doctorat având ca subiect „Relaţiile dintre România şi Japonia” şi a devenit cel mai avizat niponolog român, calitate atestată inclusiv de către autorităţile japoneze. Totodată, Mihai Epure a descoperit după o muncă de un deceniu şi jumătate un mare român, pe nedrept aruncat în uitare, generalul Gheorghe Băgulescu, fost ataşat militar şi ambasador la Tokyo în perioada interbelică. Mihai Epure a fost inclus, de asemenea, în Enciclopedia „Contemporay Who’s Who”, începând cu ediţia 2002-2003, elaborată de American Biographical Insitute şi în ediţia 2003 şi următoarele, ale Enciclopediei „The International Directory of Distinguished Leadership” tipărite în Statele Unite. Din 2006, figurează în Enciclopedia Personalităţilor „Hubners Who’s Who”, publicată la Viena, iar în noiembrie 2008 „American Biographical Institute” l-a desemnat „Man of The Year Representing Romania”.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...