Pe 17 noiembrie întreaga lume sărbătoreşte Ziua Internaţională fără tutun. Află ce manifestări au loc în Argeş cu acest prilej

  Direcţia de Sănătate Publică Arges marcheaza în data de 17 noiembrie 2016 Ziua Naţională fără Tutun şi organizează până  30 noiembrie 2016 Campania „Învinge dependenţa de tutun! Recâştigă-ţi sănătatea!”
           Ziua Naţională fără Tutun, marcată în fiecare an în a 3-a zi de joi a lunii noiembrie, oferă cadrul informării şi sensibilizării populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi a populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul “fumat pasiv” –, alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare.
            Campania are ca obiective  informarea şi  conştientizarea populaţiei  asupra  riscurilor     asociate consumului de tutun; creşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat; protecţia faţă de  expunerea la fumul de tutun. 
               În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. Totodată studiile au arătat că 89%dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat.
Pe parcursul campaniei din judetul Arges se vor organiza actiuni de informare prin expuneri, sfaturi si recomandari medicale in randul elevilor si tinerilor asupra consecintelor consumului de tutun precum si importanta prevenirii consumului de tutun.
 
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale Începând de astăzi, 19 octombrie 2026, ora 22:00, se vor executa lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale, pe tronsonul cuprins între străzile Maior Șonțu și Gheorghe Șincai. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte […]

Citește mai mult...

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă Astăzi, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident de muncă, produs la o societate comercială situată pe strada Serelor din Bascov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Bascov, iar, din primele verificărie efectuate a […]

Citește mai mult...

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”!

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”! Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, de la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică privind propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în acest cartier. Locul desfășurării: Sala de ședințe a […]

Citește mai mult...