Patriarhia Română: “Un succes nedeplin ne cheamă la mai multă speranţă şi lucrare”

În urma invalidării referendumului din 6-7 octombrie 2018 pentru redefinirea căsătoriei, Patriarhia Română îndeamnă la unitate spirituală şi la apărarea în continuare a familiei binecuvântate de Dumnezeu.

“Cu prilejul referendumului, Biserica Ortodoxă Română şi-a împlinit misiunea ei civică şi morală în spaţiul public, unde a afirmat şi apărat identitatea şi valoarea familiei ca instituţie umană creată şi binecuvântată de Dumnezeu. În acest sens, mulţumim celor aproape patru milioane de cetăţeni români care au răspuns pozitiv prin participarea lor la vot.

Atitudinea pe care românii şi-au asumat-o, prin participare la vot sau prin neprezentare la vot, trebuie respectată şi analizată, iar democraţia bazată pe libertatea civică trebuie cultivată mai intens prin informare corectă şi permanentă privind tema dezbătută public.

Deşi referendumul recent nu a fost validat, totuşi acesta ne-a oferit posibilitatea de a cunoaşte gradul de secularizare al societăţii româneşti de astăzi, precum şi principalele poziţionări din societate privind afirmarea şi apărarea valorilor morale bazate pe credinţa în Dumnezeu şi istoria bimilenară a poporului român.

În acest context social, Biserica Ortodoxă Română are datoria de a susţine şi promova în continuare familia binecuvântată de Dumnezeu şi valorile credinţei creştine”, a utransmis reprezentanții Patriarhiei Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Apel către șoferii de pe DJ 659. Primarul Dan Stroe: „Să avem răbdare unii cu ceilalți”

Apel către șoferii de pe DJ 659. Primarul Dan Stroe: „Să avem răbdare unii cu ceilalți” Lucrările de modernizare de pe DJ 659 le dau bătăi de cap șoferilor, iar traficul se desfășoară cu dificultate în anumite intervale. Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, le cere conducătorilor auto să respecte semaforizarea temporară și să evite manevrele […]

Citește mai mult...

Pitești fără cerșetorie: ”Ajută responsabil! Nu încuraja cerșetoria!”

Pitești fără cerșetorie: ”Ajută responsabil! Nu încuraja cerșetoria!” Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Asistență Socială, lansează campania locală de prevenire, informare și intervenție socială „PITEȘTI FĂRĂ CERȘETORIE” Începând cu data de 1 septembrie 2026, Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești, lansează campania locală de prevenire, informare și intervenție socială […]

Citește mai mult...

Peste 10.000 de spectatori la concertele Filarmonicii Pitești în această vară. Instituția pregătește un nou capitol în septembrie

Peste 10.000 de spectatori la concertele Filarmonicii Pitești în această vară. Instituția pregătește un nou capitol în septembrie Filarmonica Pitești încheie sezonul estival cu un bilanț care confirmă interesul publicului pentru evenimentele muzicale organizate în această vară. În total, instituția a organizat 10 evenimente, la care au participat peste 10.000 de spectatori. Concertele s-au desfășurat […]

Citește mai mult...