Părinţii îşi pot lua zile libere plătite pentru supravegherea copiilor și în 2021, până în vară, pe toată perioada cât se fac cursuri online

Guvernul a decis completarea cadrului normativ ce vizează zilele libere plătite acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor de până în 12 ani astfel încât să acorde dreptul la liberele plătite și din ianuarie 2021, până la finele anului școlar, în vară. Aceste libere se pot acorda doar în contextul în care școala se face online, iar nu și în timpul vacanțelor școlare. 

OUG nr. 220/2020, apărută în ultima zi din 2020 în Monitorul Oficial, completează reglementarea din OUG 147/2020 privind zilele libere plătite acordate părinţilor. Astfel, cât timp cursurile care impun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ sunt suspendate prin ordin al ministrului Educaţiei, părinţii vor putea să beneficieze de aceste libere plătite, până la finele anului școlar 2020-2021, adică până la vacanța de vară a elevilor.
Important! Liberele plătite nu s-au acordat și nu se acordă nici din 2021 pe perioadele de vacanță școlară. 
Conform OUG 147, zile libere plătite se acordă unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţiile în care:
cursurile au loc în scenariul 2 (prezenţa prin rotaţie a elevilor, în afară de cei din anii terminali);
cursurile au loc în scenariul 3 (toţi elevii fac şcoală online);
sau dacă copilul deţine o adeverinţă medicală prin care se atestă că suferă de boli cronice şi i se recomandă evitarea colectivităţii, implicit urmarea cursurilor prin sistem online;
sunt suspendate cursurile care impun prezenţa fizică prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării.
Important! Părinţii care lucrează de la domiciliu sau sunt încadraţi în telemuncă nu pot beneficia de aceste zile libere plătite.
 
 
Daniela Dobre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Amenajăm în Lunca Argeșului, în zona podului peste Argeș și a piațetei, un nou teren de baschet

Un nou teren de baschet se amenajează în Luncă Argeșului. “Amenajăm în Lunca Argeșului, în zona podului peste Argeș și a piațetei, un nou teren de baschet cu suprafață din tartan, de 28×15 metri. Un spațiu pentru cei care vor să joace baschet, să facă mișcare și să petreacă timp în aer liber. Continuăm să […]

Citește mai mult...

O nouă acțiune de dezinsecție în Pitești, în seara de 24 spre 25 august 2026.

Primăria Municipiului Pitești informează că, în noaptea de luni, 24 august, spre marți, 25 august, în intervalul orar 22:00 – 06:00, se vor executa servicii de dezinsecție pentru combaterea populațiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile și generatoare de disconfort (insecte zburătoare și târâtoare: căpușe, țânțari, muște, purici etc.). “Se vor utiliza tunuri de pulverizare […]

Citește mai mult...

Centrul „Doina Argeșului” duce cântecul și jocul popular la Târgul anual de la Ciomăgești!

Pe 23 august, începând cu ora 12:00, comuna Ciomăgești îmbracă straie de sărbătoare și îi invită pe toți iubitorii de folclor să petreacă împreună o zi plină de cântec, joc și voie bună! Orchestra „Doina Argeșului”, dirijată de Cătălin Iancu, va da tonul unei întâlniri de suflet, alături de îndrăgiți interpreți de muzică populară și […]

Citește mai mult...