Oportunitate pentru tineri! DRÄXLMAIER Piteşti deschide sezonul de internship

Furnizorul de componente auto DRÄXLMAIER Group, care deține o fabrică importantă în Pitești, deschide înscrierile pentru studenţi în cadrului Programului de Internship 2017, în Departamentele IT şi Inginerie. Tinerii care îşi doresc să pună în practică ceea ce învaţă la cursurile de la facultate au ocazia să fie ghidaţi de specialiştii companiei şi să-şi dezvolte abilităţile necesare pe piaţa muncii.

Programul de Internship începe în luna ianuarie 2017 şi se desfăşoară pe o perioadă de şase luni, dar studenţii motivaţi, implicaţi, care vor avea performanţe bune pot beneficia de o prelungire cu încă şase luni sau pot fi chiar angajaţi în cadrul departamentului în care şi-au desfăşurat activitatea.

 

 

Prin introducerea acestui program, DRÄXLMAIER Piteşti contribuie la dezvoltarea comunităţii, oferindu-le tinerilor şansa să aibă un punct solid de plecare în carieră şi asigurând creşterea forţei de muncă în regiune. „Departamentul Engineering oferă suport pentru proiectele întregului grup, lucrăm îndeaproape cu colegi din Germania şi nu numai. Ne dorim alături colegi dinamici, curioşi, dornici să acumuleze informaţii şi să creeze împreună cu noi maşina viitorului”, declară Daniela Cîrciuvoianu, Director Regional al Departamentului Dezvoltare de Produs. În acest departament sunt disponibile 20 de locuri pentru interni, 15 pentru Managementul Tehnic al Produsului şi 5 pentru Dezvoltarea de Noi Tehnologii. Programul de Internship Engineering se adresează studenţilor la Facultatea de Mecanică și Tehnologie şi la Facultatea de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare.

 

Alte şapte locuri pot fi ocupate de studenţii care îşi doresc o carieră în domeniul IT. „Specialiştii noştri îi vor ghida pe studenţi să dezvolte aplicaţii utilizând diferite limbaje de programare, să-şi însuşească elemente importante în administrarea bazelor de date şi a sistemelor de operare. Dincolo de informaţiile tehnice pe care le pot acumula, tinerii vor învăţa să lucreze în echipă şi să devină un membru important al acesteia, o experienţă care le va fi utilă în dezvoltarea carierei lor”, afirmă Titus Radu, Manager Regional IT Software Engineering. Programul de Internship IT se adresează tinerilor care studiază la Facultatea de Matematică-Informatică şi la Facultatea de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare.

 

Experienţa de intern în cadrul companiei DRÄXLMAIER Piteşti s-a dovedit a fi extrem de utilă pentru viitorii specialişti, aflaţi la început de drum. „Fac parte din acest program de la începutul acestui an şi m-a ajutat să-mi dau seama ce-mi place în acest domeniu şi în ce direcţii îmi doresc să-mi aprofundez cunoştinţele. Mă bazez mult pe colegi, ei mă susţin şi mă încurajează să-mi exprim ideile”, spune Ionuţ Alexandru Ghimisi, intern – software developer, Department Software & Data Integration.

 

Tinerii încep prin a prelua sarcini de dificultate scăzută şi, în funcţie de potenţial, sunt implicaţi şi în proiecte de anvergură. Cei mai buni interni ajung să fie angajaţi cu normă întreagă în DRÄXLMAIER Group.

Tinerii interesaţi să se înscrie în program trebuie să trimită CV-urile până pe 5 decembrie 2016 la cariere.pitesti@draexlmaier.de, cu titlul Internship IT / Engineering 2017 sau pe www.draexlmaier.de/cariere. Ei vor trece printr-o procedură de selecţie, în care vor trebui să demonsteze că au cunoştinţe de limbă engleză.

Studenţii care vor fi selectaţi vor beneficia de un program de lucru flexibil, în regim part-time, contract individual de muncă şi un pachet de compensaţii şi beneficii. 

 

DRÄXLMAIER Piteşti dezvoltă, de mai mulţi ani, o colaborare constructivă şi durabilă cu reprezentanţii Universităţii Piteşti. Apreciem contribuţia şi implicarea cadrelor didactice în proiectele iniţiate de companie.

 

 

Despre DRÄXLMAIER Group

 

DRÄXLMAIER Group este un furnizor de componente auto de talie internațională cu sediul central în Germania, având peste 60 de locații în mai mult de 20 de țări. Compania are, în prezent, aproximativ 55.000 de angajați în întreaga lume. Datorită muncii și capacității lor de inovare, DRÄXLMAIER Group a ajuns lider în domeniul tehnologic pentru segmentul premium de automobile. Inventatorul cablajului specific fiecărui client, DRÄXLMAIER Group a patentat inovații în domeniul sistemelor de condus convenționale și alternative, precum și în domeniul componentelor electrice și electronice. Printre acestea se numără sistemele de cablaj și cele de baterii de înaltă tensiune. Ca lider de piață în crearea interioarelor pentru automobilele premium, DRÄXLMAIER Group furnizează console centrale, borduri și uși, precum și module de cockpit. În 2015, DRÄXLMAIER Group a realizat o cifră de afaceri de 3,7 miliarde de euro. Printre clienții grupului se numără Audi, BMW, Cadillac, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, Porsche, Tesla și Volkswagen.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Concert vocal-simfonic extraordinar aniversar, la Filarmonica Pitești

Concert vocal-simfonic extraordinar aniversar, la Filarmonica Pitești Filarmonica Pitești organizează joi, 22 mai, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul vocal-simfonic extraordinar cu ocazia împlinirii a 19 ani de la înființarea instituției. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești și de dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea participă soprana Paula Iancic și tenorul Teodor Ilincăi. În […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea a aniversat un centenar! Fostul director bancar Ion Popescu a împlinit 100 de ani

Primarul Cristian Gentea l-a felicitat, în numele comunității, pe piteșteanul Ion Popescu cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani, edilul evidențiind cariera de excepție a centenarului, fost director adjunct al Băncii Agricole din Pitești și absolvent al Academiei de Studii Economice. Cristian Gentea: ’’Am avut bucuria de a-l felicita pe domnul Ion Popescu, […]

Citește mai mult...

Copiii se întorc „acasă” la Creșa Castelul Magic. Cristian Gentea: „Spațiul este acum complet reabilitat și sigur”

Copiii se întorc „acasă” la Creșa Castelul Magic. Cristian Gentea: „Spațiul este acum complet reabilitat și sigur” Primarul municipiului Pitești Cristian Gentea a anunțat finalizarea lucrărilor de reabilitare la Creșa „Castelul Magic” din zona Exercițiu, astfel că cei 40 de copii relocați temporar în Găvana și Prundu revin în spațiul modernizat. Edilul a precizat că […]

Citește mai mult...