Omagiu pentru cel care a fost Monsieur Dacia

Sâmbătă, 16 decembrie, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor  Dacia din Mioveni, a fost dezvelit bustul lui Constantin Stroe.

Despre Constantin Stroe se pot spune atât de munte încât ar putea fi scrise volume întregi. A fost cel fără de care uzina Dacia nu ar fi ceea ce este astăzi. A fost omul în fața căruia francezii au făcut o plecăciune, recunoscându-i meritele, dârzenia și inteligența. Ca urmare, pentru francezi, Constantin Stroe a devenit Monsieur Dacia. S-a împlinit 1 an de la dispariția sa și, iată, că într-o lume în care totul e de consum, inclusiv oamenii, cineva s-a gândit că fără recunoștință un poți face nimic favorabil. Ca urmare, la Mioveni va rămâne pentru eternitate bustul lui Constantin Stroe. La evenimentul dedicat dezvelirii bustului lui Constantin Stroe  au luat parte, pe lângă membrii familiei Stroe, prieteni apropiați, rude, foști colaboratori din cadrul Dacia, reprezentanți ai fostei și ai actualei conduceri a companiei Dacia – Renault, prefectul județului, parlamentari, consilieri județeni și locali, reprezentanți ai administrației publice, dar și foști angajați ai uzinei. 

Bustul a fost realizat în bronz de către sculptorul Orlando Năstase din Mioveni care, după părerea tuturor participanților la eveniment, a redat destul de inspirat trăsăturile chipului lui Constantin Stroe.

 

Constantin Stroe s-a născut pe 24 martie 1942 la Hulubeşti, Dâmboviţa. După ce a absolvit Universitatea Politehnica Bucureşti, Facultatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini, în anul 1967  s-a angajat ca inginer la uzina Mecanică Teleajăn. Un an mai târziu se alătura proaspăt înfiinţatei întreprinderi de Autoturisme Piteşti, unde a fost pe rând, inginer, şef Secţie şi inginer şef Fabrică. În anul 1982 devenea director Tehnic al Centralei Industriale de Autoturisme Piteşti, iar în 1989 a preluat responsabilităţile de director al întreprinderii de Autoturisme Timişoara. Timp de 12 ani, din februarie 1990 până în septembrie 2002, a condus destinele mărcii argeşene, din poziţia de director general al Automobile Dacia. În paralel, a reprezentat industria românească de profil, ca preşedinte, apoi director general al ACAROM, membru în Consiliul Director al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA) şi membru in comitetul Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Constantin Stroe a fost vice-preşedinte al Consiliilor de Administraţie Automobile Dacia şi Renault Technologie Roumanie.

– A făcut parte din catedra Universităţii din Piteşti, în calitate de conferenţiar doctor inginer.

– În anii 2000 şi 2010 a fost decorat de către statul român cu Ordinul Naţional « Serviciul Credincios» în grad de Cavaler

-În 2004 a fost decorat de către statul francez cu distincţia « Cavaler al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare»

 – Întreaga activitate i-a fost recunoscută la nivel naţional prin numeroase premii: Managerul Anului, Excelenţă în Afaceri, acordate de Academia Română, precum şi de publicaţii financiare sau de management.

– A fost autor al unor cărţi de specialitate: Construcţia şi exploatarea dispozitivelor, editura Tehnica, Bucureşti, 1982; Elemente de proiectare a dispozitivelor, editura Tehnica, Bucureşti, 1985; Proiectarea dispozitivelor pentru maşini-unelte, editura  Tehnica, Bucureşti, 1995; Managementul întreprinderii, Teorie şi Aplicaţii, editura Universităţii Piteşti, 2002; a publicat 23 de lucrări la diferite Sesiuni Naţionale de Comunicări ştiinţifice

-A patentat 3 invenţii recunoscute oficial şi aplicate, precum şi 7 inovaţii aplícate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...