O nouă ședință de Consiliu Local, la Mioveni

Joi, 15 septembrie 2022, de la ora 17.00, la sediul Centrului Cultural Mioveni  va avea loc şedinţa publică ordinară a Consiliului Local.

La această şedinţă sunt prevăzute 20 de  puncte şi se vor discuta mai multe proiecte de hotărâri, printre care amintim:

– aprobarea Metodologiei de identificare a persoanelor și familiilor marginalizate social   și a persoanelor și familiilor cu risc de marginalizare socială, precum și  a Programului de măsuri pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale;

– aprobarea stabilirii nivelului alocației zilnice de hrană pentru persoanele beneficiare ale Cantinei Sociale;

–  aprobarea demolării imobilului ”Clădire Cantină” situat în orașul Mioveni, strada Profesor Dumitru Mîndruță nr. 1;

– aprobarea acordării distincției ‹‹ Diploma de aur››  și a premiului în sumă  netă de 500 lei, familiilor care aniversează 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în anul 2022 etc.

Ordinea de zi a şedinţei se aduce la cunoştinţa locuitorilor orașului Mioveni şi este publicată pe site-ul oficial al instituţiei https://emioveni.ro/images/pdf/convocator/2022/proiectul_ordinii_15.09.2022.pdf , potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (4) și alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...