Plafonul de 30% pentru sporurile oferite angajaților din sistemul sanitar a fost eliminat, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea ce prevede eliminarea acestuia. Prevederea a fost introdusă la dezbaterile din Parlament privind legea de aprobare a OUG 70/2020, la solicitarea Solidaritatea Sanitară, una dintre cele mai mari federații sindicale din domeniu. Reamintim că salariile angajaților din sistemul sanitar au crescut spectaculos – s-au dublat sau chiar s-au triplat în unele cazuri – în primăvara anului 2018, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării. Prin noua lege a salarizării, sporurile angajaților din sistem fuseseră, însă, plafonate la maximum 30% din salariu.
„Prevederea privind eliminarea limitei sporurilor oferă tuturor unităților sanitare posibilitatea de a declanșa negocierile cu sindicatele afiliate la cele două federații reprezentative la nivel de sector sanitar pentru a crește sporurile existente la nivelul maxim și de a acorda toate sporurile corespunzătoare noilor condiții de muncă (inclusiv cel pentru activitățile de combatere a epidemiei – sporul prevăzut de punctele 1 sau 9 de la lit. A din anexa nr. 2 la Regulamentul de sporuri)”, arată reprezentanții Federației Solidaritatea Sanitară, cei care au inițiat această modificare legislativă.
Reprezentanții Solidaritatea Sanitară subliniază, însă, că această prevedere legală „creează posibilitatea creșterii sporurilor din Regulamentul de sporuri peste limita minimă (acesta este nivelul până la care federația a reușit să intervină în mod eficient în actualul cadru legal), nu obligația acordării lor”.
Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]
Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]