O lună de magie la Mioveni

Cei care au descoperit frumuseţea teatrului spun că în timpul unui spectacol li se întâmplă un lucru uimitor. Printr-un efect magic sunt transportaţi într-o lume fermecată care îi permite imaginaţiei să facă orice desene şi orice scenarii. Sala de spectacol se transformă într-un univers special în care energia te inundă şi te cucereşte.  Este un loc unic în  care fiecare participant devine un erou. De o astfel de magie putem avea parte cu toţii, căci la Mioveni începe cea de-a patra ediţie a evenimentului cultural „Luna teatrului”.  Duminică va avea lor primul transport spre universul magic al teatrului şi timp de o lună, în fiecare duminică, de la ora 19.00,  suntem aşteptaţi la Casa de Cultură a Dindicatelor „Dacia Mioveni” să ne alăturăm, în călătoria fantastică spre lumea magică a teatrului, celor mai renumiţi regizori şi actori – Claudiu Bleonț, Horațiu Mălăele, Octavian Strunilă, Paul Ipate, Gheorghe Ifrim, Ecaterina Ladin, Vlad Zamfirescu, Mihai Călin, Șerban Pavlu, Leonid Doni, Alina Chivulescu și alți actori cunoscuți din teatru sau televiziune.

Pentru că suntem convinşi că puţini vor rata ocazia unei calătorii magice vă oferim programul complet al evenimentului . Spectacolele se vor derula astfel –

3 martie – Piesa „Cum se face”, în regia lui Octavian Strunilă. Din distribuție fac parte: Delia Ioana Nortea, Doina Teodoru, Octavian Strunilă, Alexandru Conovaru, Paul Ipate. Preț: 30 lei.

10 martie – Piesa „Cina de adio”, în regia lui Răzvan Săvescu. Din distribuție: Ecaterina Ladin, Mihai Călin, Gheorghe Ifrim. Preț 40 lei.

17 martie – Piesa „Sunt un orb”, în regia și interpretarea lui Horațiu Mălăele. Preț: 40 lei.

24 martie– Piesa „Artă”, în regia lui Cristi Juncu. Din distribuție: Vlad Zamfirescu, Șerban Pavlu, Gheorghe Ifrim. Preț: 40 lei.

31 martie – Piesa „Prenumele”, în regia lui Răzvan Săvescu. Din distrinuție: Mihai Călin, Claudiu Bleonț, Leonid Doni, Ecaterina Ladin, Alina Chivulescu. Preț: 30 lei.

Prețul unui abonament pentru toate spectacolele este de 150 lei.

Biletele și abonamentele se găsesc, în limita locurilor disponibile, atât la Casa de Cultură a Sindicatelor ”Dacia”, cât și la Centrul Cultural Mioveni , de Luni până Joi, în intervalul orar 8.00-16.00, iar Vineri  între orele 8.00 – 14.00.

În data de 15 martie, va avea loc un spectacol interactiv pentru copii, susținut  în două reprezentații, de la orele 10.00 și  11.00, tot  în sala de spectacole  a Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia” Mioveni. Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.

Evenimentul este organizat de Primăria orașului, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni.

Pentru informații suplimentare apelați numărul de telefon: 0348/445.856.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

SC SALUBRITATE 2000 S.A. – scoate la concurs două posturi

Societatea SALUBRITATE 2000 S.A. cu sediul în municipiul Pitești, str. Târgu din Vale nr. 25, judetul Arges, organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi: – un post de lucrător operativ pentru autocompactoare, în cadrul Secției Colectare Deșeuri, pe perioadă determinată; – un post de lucrător pentru salubrizare căi publice, în cadrul Secției Salubritate Stradală, pe perioadă […]

Citește mai mult...

Se oprește apa potabilă în Costești, satul Pârvu Roșu!

Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești aduce la cunoștință că în ziua de vineri 24.07.2026, între orele 8 – 20, alimentarea cu apă va fi întreruptă în orașul Costești, fiind afectați utilizatorii din satul Pârvu Roșu. Măsura opririi furnizării apei este necesară pentru execuția lucrărilor de spălare a rezervorului de înmagazinare apă din satul Pârvu […]

Citește mai mult...

Societatea Salubritate 2000 S.A – anunț angajare!

Societatea Salubritate 2000 S.A. cu sediul în Municipiul Pitești, str. Târgu din Vale nr. 25, Județul Argeș, organizează concurs pentru ocuparea unui post de Șofer de autoturisme și camionete în cadrul Secției Transport Coloană Auto/Atelier Tehnic (Activitatea salubritate stradală), pe perioadă nedeterminată; Atribuțiile de bază ale postului: Conducerea autovehiculelor/automăturătorilor stradale pe traseele stabilite, operarea utilajelor […]

Citește mai mult...