O faptă de nota 10, la aniversarea de 10 ani

fetita de nota 10

O faptă de nota 10, la aniversarea de 10 ani

Daria, o fetiță a cărei zi de naștere este chiar astăzi, a fost recompensată de polițiștii argeșeni, după ce, în urmă cu aproximativ o lună, a găsit un telefon mobil, pe care l-a restituit proprietarului.

Polițiștii au sărbătorit-o pe fetiță chiar în parcul unde, în data de 03 octombrie a.c., a găsit un telefon mobil.

Daria nu s-a gândit nicio clipă să-și însușească obiectul găsit și, cu ajutorul părinților, a reușit să găsească proprietarul, căruia i l-a restituit.

Fapta fetiței nu a trecut neobservată de polițiști, care i-au apreciat gestul și i-au oferit un tort din dulciuri, chiar de ziua ei, în semn de recunoștință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...